Reporter
Bogdan Alecu
- Domenii
- Auto, Companii, ZF 24
- Scrie în ZF din
- 2007
- Articole
- 3.972
Care sunt anvelopele de iarnă acceptate
Având în vedere discuțiile în jurul anvelopelor all-season atât din Ministerul Transporturilor cât și din Parlament, s-a concluzionat că și acestea vor fi luate în calcul, dar numai în cazul...
Mercedes-ul lui Șerban Huidu a făcut zob Loganul în care au murit cele două persoane. Galerie FOTO
Acestea sunt primele fotografii de la locul accidentului în care a fost implicat Șerban Huidu, scrie Gândul. Loganul roșu, în care a intrat mașina condusă de Șerban Huidu, s-a răsturnat și a...
Care sunt cele mai importante zece întrebări despre anvelopele de iarnă la care trebuie să știți răspunsul
Obligativitatea anvelopelor de iarnă începând cu sezonul rece din acest an a ridicat multe întrebări, fiind pentru prima dată când în România este adoptată o astfel de măsură. Mai mult, prim...
Cât de obligatorii sunt de fapt anvelopele de iarnă?
Anvelopele de iarnă nu sunt obligatorii de la 1 noiembrie pentru toate autovehiculele, ci doar pentru cele care circulă pe porțiuni de drum cu gheață, zăpadă sau polei. întrebat de gândul da...
Cât costă anvelopele de iarnă?
Costul unei anvelope noi de iarnă variază de la 25 de euro, pentru un autoturism Tico și poate ajunge la 2.500 de euro pentru SUV-urile de lux. De exemplu, pentru un Logan, o anvelopă de iar...
Un japonez în căutarea de investiții
Atrași de aderarea României la Uniunea Europeană, cei de la Mitsubishi Corporation au redeschis biroul de la București. După ce s-au implicat în modernizarea Complexului Energetic Turceni, a...
A plecat din România în 1998 și a fost recrutat de Ford. Povestea celui care conduce vânzările Jaguar și Land Rover în Europa de Est
De 13 ani de când a plecat din România, Cătălin Constantin revine aproape în fiecare lună în țară pentru a „verifica“ vânzările mărcilor Land Rover și Jaguar și are în plan susținerea acesto...
Anvelope de iarnă: Există șoferi care dau pe 4 anvelope cât pe o mașină. Care sunt cele mai scumpe anvelope?
Cu toate că la prima vedere aceste anvelope reprezintă un cost suplimentar, investiția într-un set de cauciucuri de iarnă se amortizează în aproximativ trei ani, deoarece se reduce uzura cel...
Chevrolet pariază tot pe electrice: Urmează Spark pe baterii pentru americani
Chevrolet extinde gama disponibilă pe piața nord-americană cu modelul de clasă mini Spark, potrivit autoblog.com. Dar spre deosebire de cel european, Sparkul vândut în SUA va fi lansat și cu...
Mercedes-Benz mai pregătește o surpriză: CLS Shooting Break
La finele anului trecut, oficialii Mercedes-Benz au confirmat faptul că se gândesc serios să lanseze în producția de serie conceptul CLS Shooting Break, concept care potrivit celor de la aut...
10 întrebări despre cauciucurile de iarnă la care trebuie să știi răspunsul
Obligativitatea anvelopelor de iarnă începând cu sezonul rece din acest an a ridicat foarte multe întrebări. Cu toate că în toate țările civilizate mașinile sunt echipate iarna cu anvelope s...
Niciun semn de revenire pe piața auto. Mărcile care cresc atunci când înmatriculările stagnează
Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în primele nouă luni cu 10,4%, la 55.881 unități, în timp ce în luna septembrie au crescut simbolic cu 15 unități, până la 6.875 de mașini, potri...