Editor
Pacala Dana - Mediafax
- Domenii
- Politică, Companii, Eveniment
- Scrie în ZF din
- 2012
- Articole
- 60
Vicepreședintele executiv al PNL, Daniel Chițoiu, afirmă că USL nu se va destrăma până în 2016
Vicepreședintele executiv al PNL, Daniel Chițoiu, afirmă că "sută la sută" USL nu se va destrăma până în 2016, două din cele trei obiective majore ale Uniunii fiind deja atinse, iar al treil...
Cererea de intrarea în insolvență a combinatului Mechel Câmpia Turzii a fost aprobată
Tribunalul Comercial Cluj a aprobat, miercuri, intrarea în insolvență a combinatului Mechel Câmpia Turzii și a numit un administrator judiciar care va analiza dacă societatea se va reorganiz...
Povestea fabricii Guban, care le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, fondată de om care abia știa să scrie și să citească
Fabrica de încălțăminte Guban Timișoara, care le-a încălțat atât pe Sophia Loren, cât și pe Elena Ceaușescu, iar mai nou pe Norica Nicolai sau Adelina Pestrițu, exportă pantofi în Europa de...
Fragmente de craniu și colți ai unui animal preistoric, descoperiți în județul Covasna
Părți din craniul unui animal preistoric și doi colți de mari dimensiuni au fost descoperiți în zona localității Ariușd din județul Covasna, specialiștii spunând că ar putea fi vorba despre...
Ministrul Muncii: Activitatea sindicală trebuie să se schimbe; sindicatele să vină și cu soluții
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, vineri, la Deva, că este nevoie de o schimbare de atitudine în rândul organizațiilor sindicale, care ar trebui să ia în calcul și găsirea celo...
Administratorul firmei din Blaj care ar fi vândut carne de cal etichetată ca vită, cercetat penal
Administratorul firmei din Blaj care ar fi vândut carne de cal etichetată ca vită este cercetat penal pentru înșelăciune privind calitatea mărfurilor, după ce în cazul lotului de carne găsit...
Ponta: Este esențial pentru România să fie continuat proiectul Autostrăzii Transilvania
Premierul Victor Ponta consideră că este esențial pentru România să fie continuată construcția Autostrăzii Transilvania, o soluție de finanțare a proiectului început în 2004 fiind parteneria...
Băsescu: E "boală grea" regionalizarea
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, răspunzând unei întrebări despre regionalizare, că deocamdată sunt "doar povești" despre acest subiect, în condițiile în care regionalizarea este...
Nereguli la achiziții de aparatură medicală de peste 13,14 milioane de lei, la Primăria Hunedoara
Curtea de Conturi a descoperit la Primăria Hunedoara nereguli la achiziții de aparatură medicală de peste 13,14 milioane de lei pentru Spitalul "Dr. Alexandru Simionescu", transmite corespod...
Clujul mută prelungirea pistei de aeroport spre oraș ca să nu afecteze șoseaua de centură
Pista aeroportului clujean ar putea fi prelungită spre municipiul Cluj-Napoca și scurtată în partea opusă pentru a nu afecta centura Vâlcele-Apahida, aceasta fiind una din variantele luate î...
După nemți, și clujenii au redescoperit trocul: târg de bunuri și servicii intitulat Piața Autonomă, organizat la Cluj-Napoca
Un târg de bunuri și servicii bazat pe troc, intitulat Piața Autonomă și în cadrul căruia participanții au făcut schim de haine sau obiecte, fără a folosi banii, are loc, duminică, la sediul...
Un vârf de lance vechi de peste 40.000 de ani poate fi admirat la un muzeu din România
Un vârf de lance vechi de peste 40.000 de ani, folosit de omul de Neanderthal, este expus în această perioadă la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, obiectul fiind cel mai vechi artefa...