Reporter
Stefan Musgociu - Mediafax
- Domenii
- Burse - Fonduri mutuale, Bănci și Asigurări, Companii
- Scrie în ZF din
- 2007
- Articole
- 1.668
Oltchim crește accelerat pe bursă, pe o piață în creștere ușoară luni dimineață
Bursa a deschis ședința în creștere ușoară, cu 0,41%, într-o piață în care acțiunile Oltchim (OLT) au continuat să urce accelerat și în care au fost realizate tranzacții cu acțiuni emise doa...
Cum evoluează cursul de schimb euro/leu luni dimineață
Cursul de schimb a scăzut la deschiderea ședinței interbancare de luni, însă în următoarele minute a revenit pe crestere, într-o piață liniștită și cu volume foarte reduse de tranzacționare.
Brokerii de la Muntenia Global Invest își fac bursă alternativă pentru companiile fără pretenții
Doar pentru abonații ZF Corporate
Moneda Euro coboară la un nou minim al ultimelor șase săptămâni la cursul BNR de vineri
Cursul de referință anunțat de Banca Națională a României (BNR) a continuat să scadă, pentru a patra ședință consecutiv, atingând astfel un nou nivel minim al ultimelor șase săptămâni.
Aproape 0,2% din acțiunile FP au fost cedate prin două deal-uri, pentru 2,9 milioane euro
Două pachete de acțiuni reprezentând 0,18% din capitalul social al Fondului Proprietatea (FP) au fost transferate prin două deal-uri în valoare cumulată de 13,2 milioane lei (2,9 milioane eu...
Cum evoluează cursul de schimb vineri dimineață
Cursul de schimb a variat ușor în prima oră a ședinței interbancare de vineri, într-o piață liniștită și cu volume foarte reduse de tranzacționare.
Investitorii nu cred în creșterea economică
Bursa a scăzut cu 0,13% (indicele BET-C), într-o piață liniștită în care investitorii au continuat să fie prudenți la tranzacționare și nu au reacționat la datele care au arătat revenirea ec...
Bursa a continuat să evolueze incert, fără reacție la datele privind creșterea economică
Bursa a scăzut foarte ușor, cu 0,13%, într-o piață liniștită în care investitorii au continuat să fie prudenți la tranzacționare și nu au reacționat la datele care au arătat revenirea econom...
Transelectrica a încheiat primele 6 luni cu profit de 22,6 mil.lei,după pierderi în trimestrul 2
Compania națională de transport al energiei electrice Transelectrica (TEL) a încheiat primele șase luni cu un profit net de 22,6 milioane lei (5,1 milioane euro), de aproape opt ori sub cel...
Profitul Transgaz a scăzut cu 18% în primul semestru, la 210,3 milioane lei
Operatorul sistemului de transport al gazelor naturale Transgaz Mediaș (TGN) a avut în primele șase luni un profit net în scădere cu aproape 18%, la 210,3 milioane lei (48 milioane euro), pe...
Veniturile SIF Moldova au urcat de aproape 3 ori, la 207 mil.lei,datorită vânzării de acțiuni
Veniturile SIF Moldova (SIF2) au urcat de 2,8 ori în primul semestru, la 207,2 milioane lei (47,2 milioane euro), în principal datorită tranzacțiilor prin care societatea a vândut din portof...
Managerii de fond trebuie să explice de ce mai investesc în România
Doar pentru abonații ZF Corporate