Două hoteluri de protocol, unul de cinci stele la Olănești și altul de două stele la Covasna, au fost cedate de RA-APPS Serviciului Român de Informații, respectiv Bisericii Ortodoxe Române, pentru Episcopia Harghitei și Covasnei, printr-o ordonanță de urgență ținută secretă de Guvern la momentul adoptării. Prin același act normaativ, publicat în Monitorul Oficial pe 24 decembrie, vila Covasna, în care președintele Traian Băsescu obișnuiește să-și petreacă vaacanțele de vară și unde a făcut anul trecut Revelionul, a fost scoasă din lista imobilelor de protocol la care au acces demnitarii pentru a fi trecută la Ministerul Apărării Naționale, condus de Mircea Dușa.
Toate cele trei transferuri care se vor oficializa în 30 de zile au fost făcute printr-o ordonanță adoptată în ședința din 18 decembrie, cea „acoperită” de criza din USL pentru numirea șefului TVR. OUG 114/2013 nu a fost menționată în niciun document public: nici în proiectul ordinii de zi anunțate înaintea ședinței, nici între cele 5 ordonanțe de urgență comunicate ca fiind singurele aprobate.
Citiți materialul integral pe www.gandul.info