Hans-Georg Beck – Mileniul bizantin. Editura Nemira. Traducere din limba germană de Lidia Rus. Prefață la ediția în limba română de Remus Rus.
Top of Form
„Lucrarea de față nu este concepută – scrie autorul în prefața la prima ediție – ca o introducere sistematică în bizantinologie, nici ca prezentare generală a fenomenului Bizanț. Nicio clipă nu am avut în gând să fiu exhaustiv. Selectarea datelor oferite corespunde unor preferințe personale și, într-o oarecare măsură, acelei nevoi a bizantinologiei de a recupera trecutul ca dat, și aceasta chiar dacă aș fi suspectat de aroganță. Este totuși posibil ca astfel cartea să poată transmite unele informații acelora care, nefiind bizantinologi de meserie, sunt însă suficient de interesați în Bizanț pentru a nu se mulțumi doar cu reprezentări ce au luat naștere din măreția ceremonialului Curții, din ritualul colorat al Liturghiei, din «creștinismul ioanit» sau din saltul mortal al «metafizicii» politice. Bizantinul greutăților specifice obișnuite nu-și ducea traiul de toate zilele cu atâta bucurie după cum i se atribuie; era poate vizibil «mai lumesc» față de ceea ce se crede – o concluzie care apare ca rezultat al unor îndelungate preocupări în domeniu. El era politician într-atât încât să poată aborda situațiile cu tact și fără metafizică; iubea prea mult urbanitatea, glumele și jocurile literare ca să se mai gândească permanent la retragerea din lume și la viața de apoi și uneori nu era atât de religios încât să nu încalce, din când în când, normele Ortodoxiei. Existența strălucitoare a bizantinului nu poate fi contestată, dar viața sa de zi cu zi trebuie să fi fost o simplă broșură și nu o ediție «de lux».”
Volumul este însoțit și de o prefață a ediției românești al cărei autor precizează: „Prezentul compendium este dedicat uneia dintre cele mai de seamă secvențe istorice, culturale și spirituale care a nuanțat civilizația europeană în ansamblul ei nu doar în răstimpul existenței sale ca structură politică, economică, socială, geografică și religioasă, impactul ei fiind resimțit cu pregnanță și vitalitate în zilele noastre. Este vorba de ceea ce îndeobște poartă denumirea de Imperiul Bizantin.
Ca informație preliminară considerăm necesar să subliniem că autorul nu a dorit să realizeze o istorie a Imperiului Bizantin în sensul strict al cuvântului, cititorul va putea să descifreze acest lucru încă de la primele pagini, și nicio analiză fenomenologică de detaliu a ceea ce a reprezentat sub toate aspectele sale. Insă fără a diminua esența universului bizantin, cu splendidele ceremonialuri de la Curte, cu somptuoasele ritualuri liturgice și fără îndoială literatura și teologia care îi erau specifice, el urmărește să arunce o rază de lumină asupra a ceea ce ține de viața obișnuită a bizantinului bogat sau sărac, agricultor sau meseriaș, funcționar la Curte sau slujbaș de rând, scriitor sau tutore, ostaș sau civil, om al Bisericii sau teolog, dreptmăritor creștin sau eretic, cetățean în comunitate sau monah etc. Este o altă față a Bizanțului cu suișurile și coborâșurile sale, cu realizările și eșecurile sale, cu bucuria și tristețea sa, cu măreția și lupta pentru supraviețuire, pe scurt, cu tot ceea ce angaja acea Weltanschauung care îi definește specificitatea în calitate de comunitate umană. El recunoaște că «existența strălucitoare a bizantinului nu poate fi contestată», dar pune în balanță cu precădere ceea ce definește cotidianul, scormonind în complexitatea vieții bizantine pentru a evidenția starea omului obișnuit și nu arareori subjugat din cadrul societății bizantine. Căci societatea bizantină, dincolo de fața ei luminoasă, în penumbrele și umbrele sale își ducea viața ca toate celelalte societăți ale vremii. Ei nu i-au fost străine discrepanțele de ordin social, economic, religios, cultural sau etnic. întâlnim în sânul ei așijderea împărați și supuși, aristocrați și oameni de rând, bogați și săraci, învățați și analfabeți, liberi și sclavi, privilegiați și năpăstuiți ai sorții, elini și barbari, militari și civili, preoți și mireni etc. Iar virtutea, înțelepciunea, credința au stat adeseori alături de lașitate și demagogie, de prostie sau de necredință înțeleasă ca ateism, erezie sau păgânism. Cunoașterea unor astfel de aspecte mai mult sau mai puțin întunecate ale universului bizantin nu este deloc nefolositoare. Ea ne facilitează posibilitatea de a pătrunde mai ușor caracterul lui paradoxal, de a ne întregi cunoștințele sine ira et studio.
Totuși, pentru că există un totuși, nu putem să nu atragem atenția asupra unor intenții părtinitoare ale autorului prezentei lucrări. Culegând și evidențiind cu acribie neajunsuri, nerealizări, incertitudini, alunecări de la idealul creștin etc, sau descriind mândria certă a bizantinului, dorința de supremație și fără îndoială gradul ridicat de autosuficiență a acestuia, el trece cu vederea, sau le sugerează doar fugar, contribuțiile sale esențiale la cultura și civilizația europeană. Se uită sau mai degrabă se minimalizează faptul că, în timp ce Răsăritul bizantin strălucea prin cultură și civilizație, Apusul «se cufundase, spune un istoric bizantin recent, la nivel de barbarism»; că «teologii și ierarhii bizantini au creat învățăturile și structura organizatorică specifică creștinismului de astăzi»; că nu doar bizantinii îi considerau pe creștinii apuseni eretici sau schismatici, ci și aceștia le adresau aceleași epitete, și multe altele. Fără îndoială autorul nu s-a putut desprinde întru totul, pentru a fi cu adevărat obiectiv, de o anumită mentalitate care, din punctul nostru de vedere, i-a fost structurală și definitorie.
(…)
Ea trebuie citită și analizată cu atenție, deoarece multe din aserțiunile și evaluările făcute de autor ne facilitează o înțelegere mai individualizată, particulară a modului în care cele două mari Biserici, Ortodoxă și Romano Catolică, se privesc între ele. Trecutul, istoria lor fără îndoială tensionată, dorința de supremație sunt mult mai importante decât cerințele și provocările prezentului.”