Din lumea lui Matache
Rețete și obiceirui culinare de altădată reintrepretate de Dan-Silviu Boerescu
Editura Integral
O minunată istorie culinară a Bucureștilor, cu rețete, interviuri și imagini seducătoare.
„Între cei care au marcat evoluția gustului la noi se prenumără și un personaj devenit emblemă a apetenței noastre pentru carnea prelucrată, cu dibăcie și meșteșug, în fel și chip. Bucureștiul nu a fost niciodată un oraș vegetarian, așa că a avut nevoie întotdeauna de un Matache Măcelaru’. Un astfel de personaj, atestat istoric, a intrat apoi, definitiv, în subconștientul colectiv, ca maestru de carmangerie, propunând clienților cea mai bună selecție de fleici, cotlete sau antricoate, dar și ca artist consacrat al produselor fine din carne de calitate, fiartă cu mirodenii și afumată cu dichis.
De numele său se leagă un minunat monument de arhitectură bucureștean – Hala Matache, construcție de referință de la sfârșitul secolului XIX, ridicată între 1887 și 1899, în apropierea Căii Griviței și a Gării de Nord, dar dispărută, în ciuda protestelor societății civile, în 2013, pentru a face loc noului Bulevard Uranus. Templu al mâncării, Hala Matache (având drept corespondent, pe Calea Călărașilor, Hala Traian) a găzduit mai bine de un secol spațiile comerciale, un mall avant la lettre, din care o parte însemnată a Bucureștiului se aproviziona cu de-ale gurii și cele necesare bunului trai.
Eponimul deloc întâmplător al acestei clădiri istorice este negustorul Matache Loloescu care, anterior, deschisese o măcelărie «cu de toate» la intersecția Căii Buzești cu Calea Griviței, intuind potențialul comercial al răspântiei. De altfel, mult înainte ca Matache să-și deschidă, prin 1879, afacerea, aici exista Piața Cuibul cu Barză, loc de întâlnire și popas al birjarilor și căruțașilor care veneau cu mărfuri dinspre Târgoviște. Matache Măcelaru’ a fost, însă, micul vizionar care a reușit să dea locului o nouă dimensiune comercială, provocând, practic, Primăria să înceapă, după numai un deceniu, construirea unui spațiu dedicat mult mai mare – Hala.
Jupân iscusit, pentru a-și convinge clienții de prospețimea produselor sale, Matache pusese în fața prăvăliei mai mulți butuci pe care se tranșa carnea, oferind, astfel, nu doar un spectacol stradal inedit, ci și un certificat de calitate live. Tradiția carmangeriei și mezelăriei s-a păstrat aici peste timp, mult după dispariția fizică a lui Matache Măcelaru’ (pe la 1900). Până în 1989, bunăoară, clădirea a aparținut unui abator, iar hala propriu-zisă a rămas funcțională până în 2010, după care, într-un noian de controverse a sfârșit prin a fi demolată, asemenea altor clădiri-monument din zonă, precum Hotel Marna sau Cinema Feroviar.
…Dincolo de orice, e suficient să pomenești de Matache Măcelaru’ pentru a ne reaminti cu toții că, odinioară, românii știau să mănânce cu gust, proaspăt și sănătos – ceea ce, în sine, reprezintă un element de patrimoniu cultural în sens larg, nu doar o referință culinară antologică.”