Burse - Fonduri mutuale
Pe 3 februarie are loc licitația pentru vânzarea activelor de 305 mil. euro ale Oltchim
Consorțiul de administratori judiciari ai combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), format din firmele Rominsolv și BDO Business Restructuring, au anunțat astăzi că procedura de sele...
Fondul Proprietatea și-a vândut toate acțiunile la Transgaz pentru 303 milioane de lei
Fondul Proprietatea a anunțat în deschiderea ședinței de azi că a vândut pachetul de 1,764 milioane de acțiuni Transgaz, respectiv 15% din capitalul social al transportatorului de gaze, la u...
În ce să-ți investești banii în 2014: acțiuni, obligațiuni corporative sau depozite bancare?
Acțiunile principalelor companii listate pe bursa de la București le-ar putea aduce investitorilor randamente din dividende cuprinse între 5% și 28%, în următorul an, iar brokerii mizează și...
Exodul banilor din depozite a adus intrări record de 777 milioane de lei în fonduri mutuale în noiembrie
Fondurile mutuale au încheiat luna noiembrie cu intrări nete record de 777,8 milioane de lei (174 mil. euro), cea mai mare sumă lunară atrasă vreodată de această piață, în condițiile în care...
Românii au cumpărat 400 de kilograme de aur în 2013, la jumătate față de achizițiile de anul trecut, deși prețul a scăzut cu 27% de la începutul anului
Achizițiile de aur în formă fizică, lingouri și monede, făcute de români au scăzut la jumătate față de anul trecut, până la o cantitate de 400 kilograme de aur, potrivit informațiilor furniz...
Care reindustrializare? În Ministerul Economiei, de industrie - care generează un sfert din PIB - se mai ocupă 13 oameni, de 15 ori mai puțin ca în Italia
Strategia de reindustrializare a României, anunțată cu surse și trâmbițe de Ministerul Economiei în urmă cu circa un an, este pe cale să fie abandonată după demisia lui Varujan Vosganian și...
Brokerii cred că acțiunile Fondului Proprietatea și-au atins minimele
Bursa a crescut cu 0,4%, într-o piață unde acțiunile Fondului Proprietatea au avansat cu 2,7%, revenind după corecția din ultimele două ședințe, iar titlurile Transgaz (TGN) au coborât cu 1,...
Jurnal de bursă 12 dec. 2013
Acțiunea zilei de ieri Fondul Proprietatea (FP), care a înregistrat ieri o revenire puternică, câștigând 2,7% după ce în precedentele două ședințe s-a corectat cu 5,3%. Titlurile Fondului Pr...
Fondurile vor reprezentant în CA la Nuclearelectrica
Fondul Proprietatea și ING Pensii SAFPAP, care dețin cumulat 10,18% din Nuclearelectrica (SNN), au solicitat companiei completarea ședinței AGA din 23 decembrie cu numirea membrilor consiliu...