Într-o frază, romanul descrie parcursul biografic și creator al unui artist pe nume Jed Martin, pe care Houellebecq îl întâlnește în Irlanda, unde s-a retras de mai multă vreme, pentru a-i scrie textul unui catalog de expoziție și de la care primește drept răsplată portretul pictat. Jed Martin este artistul care “și-a consacrat viața reproducerii reprezentărilor lumii în care, totuși, oamenii nu aveau ce să caute”. Se trage dintr-o familie de artiști – tatăl e arhitect, bunicul a fost fotograf, el însuși își începe viața artistică fotografiind la început obiecte (sute de articole de fierărie pe fundal de catifea), apoi hărți, apoi oameni care înfățișează meserii, sunt simbolul ei, dar și o serie de compoziții de întreprindere care vor să surprindă imaginea funcționării economiei în ansamblu – de pildă “Jurnalistul Jean-Pierre Penaud animând o ședință de redacție” sau “Bill Gates și Steve Jobs discutând despre viitorul informaticii”. Prin urmare, un artist care consemnează consumismul contemporan.
Pe Michel Houelbecq, care repreprezintă meseria de scriitor, Jed Martin îl reprezintă în picioare, în fața mesei sale de lucru, pe peretele din spatele său fiind prinse una lângă alta file disparate de manuscris.Jed Martin e un artist solitar, fără vocație, trăiește singur, iubește o minunată femeie pe care nu știe s-o țină alături, își petrece sărbătorile cu tatăl bătrân și pe moarte, care, la un moment al romanului, va dispărea la o clinică elvețiană care garantează eutanasierea, și, mai ales, obține un enorm succes din arta sa, succes pe care puțini îl înțeleg. Din simplu fotograf, ajunge artist de notorietate doar fotografiind hărți Michelin și nu teritoriile descrise de hărți. În momentul în care organizează expoziția al cărei catalog e scris de Houellebecq, cota sa de piață explodează, tablourile îi sunt vândute cu sute de mii de euro. Faptul acesta declanșează nebunia care urmează – scriitorul este asasinat pentru a i se fura portretul pictat de Martin și doar printr-o suită de întâmplări poliția dă de urma asasinului. Viața artistului e urmărită de-a fir a păr până la capătul ei, adică în 2030.
Jed Martin poate fi înțeles, spuneau criticii francezi, ca un fel de avatar al autorului însuși, descris cumplit în unele pagini – pute, trăiește în mizerie etc. Și mai straniu este că Houellebecq își pune în scenă asasinarea și înmormântarea, e de discutat dacă e vorba doar de megalomanie.
Așa cum sunt de discutat teoriile scriitorului despre artă, începând cu ideea că o hartă, fie ea și Michelin, valorează mai mult decât natura și că descrie un peisaj mai bine decât fotografia din satelit. Probabil exegeții vor insista asupra a ceea ce pare a fi capitalismul de consum descris de Houellebecq, în care hipermarketurile ori stațiile de benzină sunt singurele centre de energie, capabile să dea bucurie și dorință – din punctul acesta de vedere, accept că romanul lui Houellebecq este provocator.
Dar altfel, romanul pare fracturat, viața artistului personaj principal este abandonată o vreme, în partea a treia, pentru un intermezzo polițist, ironic, spun criticii, dar stufos și obositor, după umila părere a semnatarului acestor rânduri. Așa cum eroul se desparte în final “de o existență la care nu aderase niciodată în întregime”, semnatarul acestor rânduri nu poate adera la acest roman cu intrigă slabă al unui scriitor de succes – și care, culmea, a luat Premiul Goncourt pentru cea mai slabă carte a sa. O poveste salvată, poate, de finalul care spune că “totul se liniștește, nu rămân decât ierburile bătute de vânt. Timpul vegetației devine total.” Și atunci, de ce întreg efortul anterior? Firește, această opinie este cât se poate de subiectivă.
Nu putem încheia fără a remarca efortul deosebit pe care l-a făcut Daniel Nicolescu pentru a tălmăci în românește romanul sarcastic și tenebros al lui Houellebecq.
*) Michel Houellebecq – Harta și teritoriul. Editura Polirom. Traducere de Daniel Nicolescu.