De câteva secole bune, Mănăstirea Radu Vodă stă de strajă pe una din colinele pe care a fost înălțat Bucureștiul. Puțină lume știe despre legătura profesorului și criticului Titu Maiorescu și Mănăstirea Radu Vodă.
Zidită în secolul al XVI-lea de domnitorul Alexandru al II-lea Mircea, Mănăstirea Radu Vodă a fost, după caz, martorul tăcut sau activ al unei bune părți de istorie a Bucureștiului. Este mănăstirea care deține câteva “recorduri” greu de egalat. Cercetările arheologice demonstrează existența unor fortificații de pe vremea dacilor, dar care continuă o străveche așezare provenită încă din paleolitic. Se pare că aici a fost una dintre cele mai vechi așezări de pe teritoriul țării. Apoi, prin străduința egumenului Mardarie de a aduna cărți folositoare sufletului și minții, aici a existat cea mai veche bibliotecă din București. În fine, este lăcașul monahal care a avut parte, în timp, de cele mai multe și importante donații voievodale și boierești astfel încât – din punct de vedere material – ajunsese la un moment dat cea mai bogată mănăstire aflată pe teritoriile locuite de români.
Iată de ce există atâtea mărturii ale unor importanți scriitori și oameni de cultură care vorbesc cu admirație despre Mănăstirea Radu Vodă. Între acestea, la loc de cinste, stau cele ale arhidiaconului Paul din Alep care, însoțindu-l pe Patriarhul Macarie al Antiohiei (al cărui fiu de sânge era), a vizitat Țările Române la mijloc de secol XVII. Bogăția informațiilor notate de Paul din Alep despre viața politică, economică, culturală, religioasă și spirituală a acestor locuri a devenit o referință pentru cercetători. Mănăstirea Radu Vodă este descrisă de Paul din Alep drept “o zidire frumoasă, cu un aspect preaplăcut”…
Dar istoria veche a acestei mănăstiri intră în deplină armonie cu istoria sa modernă și contemporană.
În urma repetatelor rezidiri și renovări, generate de convulsiile sociale și politice prin care a trecut, după cutremurul din 1940 care afectase din nou Mănăstirea Radu Vodă, Patriarhul Justinian Marina pornește ample lucrări de reconstrucție și restaurare. Este refăcută și pictura prin eforturile Părintelui Sofian Boghiu – o altă mare personalitate a ortodoxiei românești care a pășit pe aici – și ale pictorului Vasile Caraman, astfel încât biserica va fi resfințită în anul 1979. Iată motivul pentru care în biserica Mănăstirii Radu Vodă există astăzi mormântul Patriarhului Justinian Marina, socotit un ultim ctitor al lăcașului, singurul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române ale cărui rămășițe pământești nu se află la Catedrala Patriarhală.
…Iată de ce am fost mirat să aflu că în anul 1875, Ministrul Cultelor din acea periodă, nimeni altul decât Titu Maiorescu, ordonă aruncarea în aer a zidurilor – aceasta fiind singura posibilitate de demolare a clădirilor aflate în jurul mănăstirii. Pe locul rămas liber, începând din 1893, a fost ridicată clădirea Seminarului Teologic. Nimic deosebit, veți spune. Nimeni nu a protestat, faptul a fost cât se poate de firesc, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a consimțit. Dacă s-ar fi aruncat în aer clădirea propriu-zisă a bisericii, ar fi fost, poate, un scandal.
Nu, nu este adevărat. Căci asta avea să se petreacă în secolul următor în care câteva nevertebrate urmau să ajungă miniștri ai Culturii și Cultelor, pe vremea lui N. Ceaușescu. Și au contribuit la dărâmarea mai multor clădiri de patrimoniu, a numeroase biserici etc. Eram în plină dictatură, era greu, veți spune, nici atunci BOR nu a protestat.
…Tocmai pentru că ar putea constitui un factor de echilibru, o instanță morală, nonpartinică, lipsită de înverșunări, un adevărat centru de greutate, mă întreb, în aceste zile când stabilitatea unei întregi țări este efectiv aruncată în aer, de ce tace Biserica Ortodoxă Română?