În general, este un domeniu asupra căruia nu prea se meditează. În preajma moaștelor (relicvelor) te-nchini și te rogi. Alții, dimpotrivă, sunt deranjați de ceea ce ei consideră a fi un exces de felurite nuanțe: pietism, festivism, idolatrie. Fac Bisericile excese prin îndelunga expunere, prin nenumărate procesiuni etc. cu moaștele diverșilor sfinți – iată o întrebare care trebuie pusă.
Subliniez din start că sunt creștin ortodox, că, personal, cred în puterea moaștelor sfinților și că mă închin adesea la acestea. De pildă, a fost o mare bucurie să fac navetă din două în două săptămâni la Iași timp de aproape doi ani – n-am ratat aproape niciodată un drum la moaștele Sf. Parascheva, chiar dacă stăteam doar o zi. M-am întrebat apoi, oare micile părticele din aceste moaște, păstrate (se zice) în București, nu au același impact? Sau faptul că-mi fac o simplă cruce, în fața icoanei acesteia, aflată în fața unei biserici anume din Capitală? Dar sfinții înșiși ne dau de gândit în privința acestei problematici prin anumite rostiri care li se atribuie…
Părintele Arsenie Boca, de a cărui sfințenie nu se mai îndoiesc decât neghiobii și ateii, a lăsat vorbă – se spune – să nu fie dezgropat (dacă nu cumva o fi fost o dezinformare a Securității comuniste, dat fiind sfârșitul pământesc neclar al acestuia la final de dictatură comunistă). Tot Pr. Arsenie Boca ar fi lăsat cu limbă de moarte îndemnul de a ne închina la mormântul său, pentru că, plecat din această lume, va putea să ne ajute chiar mult mai mult decât a făcut-o de-aici. Dar ar mai fi spus încă ceva de-a dreptul misterios (un lucru asemănător ar fi rostit, se spune, și Sf. Serafim de Sarov, cu care Pr. Arsenie Boca a avut pare-se o relație specială, chiar dacă nu aveau cum să se cunoască fizic): dacă vom merge o dată sau de două ori la mormântul său este de-ajuns. Mai apoi este suficient doar să-i fie invocat numele și Pr. Arsenie Boca ne va ajuta…
Și despre Sf. Nectarie de la Eghina (Grecia) se spune că și-ar fi rostit dorința ca moaștele sale să nu fie risipite, îmbucățite, ci să fie păstrate întregi. Cu toate acestea, dorința sfântului nu a fost respectată – astăzi găsindu-se părticele din moaștele acestuia inclusiv în România (presupunându-se că toate sunt autentice).
Nu este cazul să facem aici istoricul creștin al răspândirii cultului moaștelor. Cu atât mai mult cu cât – spre stupoarea unora, mai ignoranți – cultul relicvelor și al morților este o practică cu rădăcini imemoriale, regăsită în toate tradițiile religioase. De ce, totuși, există astfel de sfinți care ne îndeamnă parcă la o abordare ceva mai „soft”, mai elevată duhovnicește (spiritual)?
De ce există sihaștri care după o viață de indubitabilă sfințenie aleg pe câte cineva care să-i îngroape în locuri la fel de pustii precum cele în care au și trăit, legându-i cu limbă de moarte ca identitatea acestor morminte să rămână necunoscută? Un astfel de caz, recent, se pare că există pe Muntele Rarău, loc unde a trăit până la o vârstă venerabilă (mai bine de o sută de ani) un sfânt sihastru numit Zosima. Persoana care a fost aleasă să se îngrijească de îngropăciune susține că locul este făcător de minuni. Cel puțin o persoană cu grave probleme a fost vindecată la mormântul acesta. Cu toate că – cel puțin deocamdată – a rămas (aproape) necunoscut…
Nu este mai puțin adevărat că există și fenomenul invers. Sunt numeroase cazuri în istoria creștinismului în care cuiva i se transmite „în vis” că într-un anume loc există moaștele unui sfânt. Acela caută, le găsește și sunt expuse sau nu spre închinare. Cel mai cunoscut caz din istoria recentă este cel al Sfântului necunoscut de la Mănăstirea Neamț, ale cărui moaște au avut puterea de a ridica efectiv pământul – căci se aflau chiar sub aleea pietruită ce duce de la intrarea în mănăstire către biserică. A fost cu adevărat un fenomen miraculos, care a dat ceva de furcă și a pus în alertă autoritățile comuniste, căci s-a petrecut în anul 1986. După ce au fost ascunse timp de câțiva ani de poliția politică, astăzi moaștele Sfântului necunoscut de la Neamț se află în biserica mănăstirii.
Pe de altă parte, zilele trecute mi-a fost dat să am o discuție cu cineva drag, român emigrat în străinătate, care m-a întrebat ce cred despre acest cult al moaștelor – în care și persoana credea, fără rest, fiind deosebit de credincioasă. Nu se exagerează cu acest cult recent al martirilor din închisorile comuniste? Pe cutare l-am și cunoscut, prin bunicul meu care a fost de asemenea închis ca deținut politic, mi-a spus. Parcă nu-mi vine să cred că dintr-o dată este cazul să mă închin la aceste rămășițe pământești. Tocmai fiindcă știu câte ceva despre complexitatea fenomenului nu am un răspuns la această întrebare. Cu siguranță, au existat nenumărați martiri în închisorile comuniste. Și, deocamdată, Biserica Ortodoxă Română așteaptă, așa cum ne este tradiția, ca timpul să confirme sau nu sfințenia unora dintre aceștia. Bine ar fi însă să facă oarece ordine, fie și discret, întrucât se pare că există deja numeroase excese și deformări la „firul ierbii”, la nivel popular – cu concursul direct al călugărilor. Tăcerea principială nu trebuie confundată cu lipsa totală de comunicare, smerenia nu-i totuna cu discreția.
Nici la catolici lucrurile nu stau mai bine, chiar dacă aceștia sunt incomparabil mai clar situați la capitolul comunicării. Zilele trecute Arhiepiscopia Romano-Catolică de București a organizat o procesiune cu o fărâmă din relicvele Papei Ioan Paul al II-lea, deja beatificat, care va fi declarat sfânt în curând (27 aprilie 2014). Nu este și aceasta o exagerare, un exces de festivism? Mai ieri Papa Ioan Paul al II-lea traversa Bucureștiul în binecunoscutul său papamobil, iar astăzi resturi pământești ale acestuia sunt transportate în procesiune…
Cele mai grave întrebări abia urmează. După sărbătoarea Sf. Parascheva de la Iași, sărbătoare care durează aproape o săptămână, aflăm că săptămâna aceasta sunt scoase spre închinare – timp de vreo cinci zile – și moaștele Sf. Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului. Ceea ce observăm este că o sărbătoare care în mod normal durează o singură zi, hai, două, a fost transformată în urma unui PR bine instrumentat într-una de cinci-șase zile – momente în care se desfășoară diverse alte activități, slujbe, sunt importate și aduse temporar obiecte de cult (icoane etc.) și moaște ale unor sfinți aflate pe alte meleaguri etc. etc. Iată motivele pentru care sunt din ce în ce mai multe voci care consideră totul drept o rentabilă afacere abil întreținută de Biserică…
Acest fenomen creează multiple riscuri și reacții inverse, precum orice exces. Mulți tineri, credincioși altfel, simt nevoia unui pas îndărăt. Unii, preponderent cei cu studii, au chiar tendința de a privi și spre alte credințe, ceva mai reținute față cu asemenea forme de festivism și idolatrie. Nu la aceasta se reduce creștinismul ortodox, să ne înțelegem – nimeni nu poate părăsi creștinismul, epuizându-l, spunea Pr. Benedict Ghiuș (un alt om cu viață de sfânt, un monument de blândețe & smerenie) – dar unii tineri vor găsi astfel un bun pretext. Trăim într-un secol în care aceste două extreme se vor distanța și mai ferm. Totdeauna vor exista oameni dornici să se închine zilnic la anumite moaște. Dacă Biserica va organiza astfel de festivaluri-maraton cu moaște (relicve), care să dureze o săptămână, o lună, o jumătate de an – totdeauna va avea „clienți”! Întrebarea care se pune este: unde-i limita cea ziditoare și unde începe Cântarea României – „festival” de care majoritatea ierarhilor Sf. Sinod nu sunt tocmai străini ca vârstă?
…Și revin la întrebările de-nceput: de ce totuși anumiți sfinți ne îndeamnă să mergem mai departe, să nu facem obsesie pentru închinarea la moaște? Se pare că te poți închina fie și o singură dată la moaștele unuia dintre aceștia și apoi poți rămâne într-un contact – în care oricum erai prin liturghie și împărtășanie! –, odată ce înțelegi noțiunea de comuniune întru Hristos…
Nu cumva tocmai asta a făcut diferența între religiile abrahamice și celelalte religii și credințe? Nu cumva spre aceasta îl îndeamnă Iisus pe Toma: Pentru că M-ai văzut, ai crezut; fericiți cei ce au crezut fără să fi văzut! (Ioan 20, 29) ?…
Nu strică să ne întrebăm uneori: cât mai este credință reală în Bisericile creștine și de este stimulată (inconștient) idolatria, precum în orice religie păgână ??…