8 martie 2009 Business Hi-TechiSuppli se asteapta la un avans de sub 1% al pietei de PC-uri in acest an. “Desi consumatorii din toata lumea au inceput sa simta impactul crizei creditelor in al treilea trimestru al anului trecut, acest fenomen nu a afectat in mod negativ vanzarile Andrei Constantinescu
17 mai 2011 Business Hi-TechCel care a anunțat cu câteva luni înainte colaborarea dintre Nokia și Microsoft face un nou anunț: Microsoft va prelua Nokiașef al revistei Mobile Review, nu a furnizat alte informații, dar se așteaptă ca un acord să fie încheiat cel mai devreme la sfârșitul acestui an, potrivit unei postări pe pagina sa Dinca Thomas
15 august 2010 Business Hi-TechTableta Asus Android va fi lansată în martie 2011Deși inițial era proiectată sa aibă ca sistem de operare Windows Embedded Compact 7, Asus a anunțat în urmă cu o lună că se va concentra mai degrabă pe sistemul de operare Android pentru Adrian Voicu
28 februarie 2011 Business Hi-TechRomtelecom confirmă în cele din urmă discuțiile de preluare cu Boom: Plata se va face în funcție de numărul de cliențitelefonie fixă a fost nevoită să facă aceste precizări după ce administratorul judiciar al companiei care deține Boom TV – Casa de Insolvență Transilvania, a publicat pe pagina sa Adrian Seceleanu
4 aprilie 2011 Business Hi-TechGrupul Vodafone iese de pe piața franceză pentru 8 mld. euroVivendi va deține astfel în totalitate cea mai mare divizie a sa. Mediafax
17 noiembrie 2011 Business Hi-TechGoogle lansează un serviciu cu care concurează iTunes de la AppleGoogle intenționează să integreze noul serviciu în rețeaua sa socială GoogleĂ. Melodiile vor avea un preț între 69 de cenți și 1,29 de dolari. Alexandru Matei
4 octombrie 2011 Business Hi-TechIBM se uită după noi achiziții în softwareSam Palmisano, directorul executiv al IBM, a declarat că vrea să obțină venituri de încă 20 de miliarde de dolari până în anul 2015 pentru divizia sa de software. Adrian Seceleanu
1 iunie 2006 Business Hi-TechMisoft Systems: vanzari de 200.000 euro pentru CRMWebPentru realizarea softului de Customer Relationship Management am investit aproximativ 50.000 de euro in decursul ultimului an si ne asteptam ca valoarea vanzarilor in anul urmator sa Ziarul Financiar
8 august 2006 Business Hi-TechOperatorii de telefonie mobila din Spania vor pierde 1,5 mld. euro pe anAutoritatea de reglementare in telecomunicatii din Spania a impus reducerea progresiva a taxelor de interconectare din octombrie 2006 pana in septembrie 2008, decizia urmand sa aiba Radu Tataru-Marinescu
24 iunie 2005 Business Hi-TechIBM, pe primul loc in Top 500 SupercomputersBlue Gene/L a reusit sa se mentina pe primul loc in primul rand datorita faptului ca si-a dublat capacitatea de procesare de la 70,72 mii de miliarde de operatiuni pe secunda (teraflopi Anca Barbulescu