15 octombrie 2012 CompaniiSe caută un CEO la Hidroelectrica. Nu se cere experiență în domeniuschimbări de comportament și sensibilitate față de nevoia unei bune comunicări publice, dar nu trebuie obligatoriu să aibă experiență în domeniul utilităților sau al producerii de energie Roxana Petrescu
25 august 2010 CompaniiDavid, Hidroelectrica: CEZ nu e un model. Nici ei nu sperau să ajungă așa departe, dar noi dormeamMihai David, directorul general al Hidroelectrica, cel mai mare producător local de energie, care se ocupă și de înființarea Hidro enegetica, spune că România are nevoie de două companii Roxana Petrescu
7 iulie 2010 CompaniiE.ON: Vom ști în acest an mai multe despre proiectul de la BrăilaE.ON România, grup sepcializat în distribuția și furnizarea de gaze naturale și de energie electrică deținut de către germanii de la E.ON, spune că investiția de 1,2 miliarde de euro Roxana Petrescu
13 octombrie 2011 CompaniiTelenovela reorganizării energiei a ajuns la al treilea act. În rolurile principale: CEN Oltenia și CEN HunedoaraUltima idee este aceea de a forma două companii mari bazate exclusiv pe producția de energie din cărbuni, deși până acum principalul minus al sistemului era tocmai s… Roxana Petrescu
14 aprilie 2012 CompaniiAfaceri în stagnare pentru CEZ Vânzare: 318,5 mil. euro. Cehii văd o creștere de circa 4% în 2012Potrivit raportului pe anul 2011 realizat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energie… Roxana Petrescu
18 ianuarie 2012 CompaniiItalienii lucrează nemțește pe vânt: Enel a finalizat proiecte eoliene de peste 400 mil. euro și spune că nu se oprește aiciItalienii de la Enel, care au devenit prin intermediul proceselor de privatizare cel mai mare distribuitor privat de energie din România, sunt pe punctul de a finaliza proiecte eoliene Roxana Petrescu
14 iunie 2012 CompaniiHorațiu Berdilă, CEO Romsys: Toată lumea raportează cifre de afaceri, dar nimeni nu se uită de unde vine sustenabilitatea"Vedem că top 100 companii e dominat de energie, banking, retail șI telefonie. Gabriel Razi
2 decembrie 2005 CompaniiEnBW: 400 mil. euro pentru Electrica Muntenia Sud este multCompania germana EnBW, al treilea jucator de pe piata de energie din Germania, apreciaza ca nivelul de 400 - 500 de euro pe client la achizitia distributiei de electricitate Electrica Andreea Groenendijk
20 octombrie 2008 CompaniiCEZ: Romania este putin expusa crizei financiare internationale din punct de vedere energeticCompaniile din energie vor fi mai prudente cu banii pe care-i vor aloca in dezvoltarea proiectelor din cauza crizei internationale, tinand cont de faptul ca investitiile in acest domeniu Roxana Petrescu
9 august 2012 CompaniiEnel, pusă în fața consumatorilor nemulțumiți de întreruperile dese de curent, spune că problema este consumul prea ridicatAsta îmi lasă impresia că Enel a venit doar să încaseze facturi, nu să repare infrastructura de energie“, spune Cătălin U… Mirabela Tiron