7 noiembrie 2013 CompaniiProfitul Petrom a urcat la 3,6 miliarde lei în primele nouă luni, în creștere cu 27%Performanța sectorului G&E (gaze și energie – n.r.) a reflectat mediul de piață dificil, caracterizat prin cerere modestă și prețuri scăzute la energie electrică, în timp Stefan Musgociu - Mediafax
12 iulie 2013 CompaniiRomânia a înregistrat în mai cea mai abruptă scădere lunară din UE a producției industrialeProducția din energie a urcat cu 0,1% în zona euro și a scăzut cu 0,3% în UE, iar industria bunurilor intermediare a crescut cu 0,4%, respectiv 0,2%. Vlad Popescu - Mediafax
26 aprilie 2010 CompaniiBoom-ul eolian: 600 MW, 240 de turbine, 1 mld. euroAnul viitor, Petrom va incepe sa produca energie din vant, iar spaniolii de la Iberdrola vor instala primele turbine dintr-un parc care va deveni cel mai mare din lume. Roxana Petrescu
5 iulie 2009 CompaniiTampiza, Lukoil: Ne-a ajuns latul la gatNu sunt lichiditati iar in perioada septembrie – octombrie energia se pregateste de iarna. Pentru asta sunt necesari bani, bani care nu sunt. Roxana Petrescu
15 noiembrie 2012 CompaniiFinalul de an ar putea aduce efervescență după un început dezamăgitorFinalul lui 2012 ar putea însă aduce efevervescență în piața de fuziuni și achiziții, cu deal-uri semnate în domenii precum IT, retail, materiale de construcții sau energie, sunt de Ioana David
9 martie 2011 CompaniiProducția industrială a crescut în ianuarie cu 10,6%Avansul producției industriale s-a datorat creșterilor înregistrate de industria prelucrătoare (+12,9%), de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă Adrian Voicu
20 octombrie 2002 CompaniiRenuntarea la "clientul nostru-stapanul nostru" costa 3 mld. dolariAlte acuzatii au fost aduse Merrill in cazul vanzarii unei divizii de energie anul trecut. Catalina Apostoiu
23 august 2006 CompaniiWienerberger spune ca nu mai face fata cererii mari de caramiziIn 2003, grupul austriac a achizitionat de la producatorul de materiale de constructii CEMA Sibiu o fabrica de caramizi in cadrul unei tranzactii cu o valoare totala de 9 milioane de Catalin Lupoaie
16 martie 2012 CompaniiÎn doi ani închide aproape 30 de magazine. Domo rămâne până în vara lui 2013 cu 100 de unitățifinanciară, a dat primele semne de revenire în 2011, când a crescut cu aproape 13% comparativ cu anul anterior, până la o valoare de 1,425 miliarde de euro, potrivit studiul GfK Temax Cristina Roșca
25 august 2009 CompaniiCe au in comun Automobile Dacia si Arctic Gaesti: ambele businessuri sunt sustinute de campaniile „Rabla" si exporturiConsumul de electrocasnice din Romania a coborat in primul semestru din acest an cu 40,4%, la 664 de milioane de euro, potrivit indicelui de piata realizat de GfK Temax. Alexandru Anghel