17 mai 2007 CompaniiScaderea numarului de benzinarii a diminuat afacerile MOLPotrivit reprezentantilor grupului ungar, piata locala este a treia piata de retail pentru MOL, dupa Ungaria si Slovacia, dar are cel mai accelerat ritm de crestere. Roxana Petrescu
4 iulie 2008 CompaniiArcelor Mittal Construction: afaceri de 12 mil. euro in S1noile linii de productie pot beneficia toate cele trei divizii ale companiei, Armat (producator de tigla metalica si jgheaburi), Arclad (producator de panouri termoizolante, table cutate Catalin Lupoaie
4 noiembrie 2012 CompaniiTaxa clawback din industria farma ajunge la DNAInformațiile citate de Mediafax arată că perioada la care se referă paguba este trimestrul patru 2009 – trimestrul trei 2011. Ioana David
20 septembrie 2012 CompaniiÎntreaga suprafață de culturi agricole din județul Prahova, afectată de seceta din această varăConform sursei citate, culturile agricole au fost afectate în proporții diferite, însă, în medie, producția de anul acesta este la jumătate față de cea de anul trecut. “Puține Daciana Ilie
7 septembrie 2012 CompaniiGreva Lufthansa a anulat 14 zboruri de pe Aeroportul OtopeniPasagerii nu pot solicita contravaloarea biletelor, deoarece greva este considerată “eveniment de forță majoră”. Aurelia Alexa - Mediafax
31 martie 2009 CompaniiPepsiCo: consumul local de ice-tea de patru ori mai mic fata de UngariaCel mai dezvoltat segment din piata soft drinks (non-alcoolice) este cel al bauturilor carbogazoase. Daria Macovei
9 iunie 2010 CompaniiFord cere pasuire la aplicarea conditiilor de privatizarePlanul nostru este acela de a indeplini angajamentele asumate in privinta locurilor de munca, a investitiei si a capacitatii de productie. Alexandru Anghel
8 martie 2009 CompaniiHidroconstructia si-a bugetat afaceri in crestere, dar o reducere a profitului cu 36%evolutia afacerilor in 2009 se bazeaza in proportie de 95% pe contracte aflate deja in derulare si angajamente semnate, care urmeaza sa inceapa in cursul anului, potrivit sursei citate Mediafax
23 mai 2011 CompaniiCFR Marfă: Din iulie dispar 3.000 de posturi, se reduce programul de lucru cu două zile lunarAvând în vedere situația financiară a SNTFM CFR Marfă SA, din cauza căreia societatea se află pe lista companiilor de stat monitorizate de Fondul Monetar Internațional, conducerea societății Geanina Sandu
26 mai 2011 CompaniiProducătorii Doncafé mizează pe revenireAstfel, cu o medie anuală de 2,3 kilograme pe cap de locuitor, consumul din România este de trei ori mai mic comparativ cu cel din Germania și la jumătate față de cel din Austria. Roxana Petrescu