7 septembrie 2010 CompaniiDouă companii austriece fac legea PAL, o piață de peste 100 de milioane de euroEste o cifră în creștere ținând cont de faptul că industria mobilei din România a fost grav afectată de criză și a trebuit să ne reorientăm către piețele externe”, a spus Bodea Ioana David
5 aprilie 2012 Companii2 milioane de euro ocolesc săptămânal vistieria HidroelectricaDin toamna anului trecut însă Hidroelectrica a activat clauza de forță majoră pe contractele directe din cauza secetei care a afectat grav producția de energie a companiei. Roxana Petrescu
18 septembrie 2011 CompaniiManagerul adus de Tender să restructureze Vulcan: Avem comenzi, dar trebuie să schimbăm modelul de businessCel mai bun exemplu este că acum trei luni compania avea un grad de încărcare a producției de 40-60%, iar acum și până la sfârșitul anului are 110-120%, ceea ce înseamnă că partea de Adrian Cojocar
9 mai 2008 CompaniiIGD, noul proprietar al magazinelor Winmarkt: Vom investi 20-25 mil. euro pentru a rezista competitiei in crestere. “In luna mai a anului trecut am stabilit sa ne extindem activitatea si in afara Italiei, unde ajunsesem la un anumit grad de maturitate, cu scopul de a ne creste si diversifica Cristi Moga
26 iunie 2008 CompaniiDe ce evita gigantii mondiali sa intre pe o piata de vopsele cu un ritm anual de crestere de 20%Chiar daca pana acum jucatorii internationali au avut o prezenta mai degraba discreta pe piata, in maximum doi ani situatia se va schimba radical. Catalin Lupoaie
29 octombrie 2008 CompaniiCum vor reusi cei mai mari dezvoltatori sa salveze investitii de 25 mld. euro din valtoarea crizeiSituatia din piata imobiliara nu se schimba radical pentru companiile care au lichiditate, un grad mic de indatorare, proiecte gandite bine aflate in pozitii cheie si un plus de rabdare Cristi Moga
7 octombrie 2008 CompaniiTAROM nu are un rival redutabil pe cursele interne, dupa ce mai multi operatori au renuntat la acest segmentsegmentul de zboruri interne: achizitia unei flote de avioane mici (cu capacitate de 60-70 de locuri), care sa zboare de cel putin doua ori pe zi intre doua destinatii si sa atraga un grad Iuliana Roibu
20 octombrie 2002 CompaniiRenuntarea la "clientul nostru-stapanul nostru" costa 3 mld. dolari. “Industria valorilor mobiliare va fi privita cu acelasi respect ca si profesia de medic”. Catalina Apostoiu
30 septembrie 2009 CompaniiMall-mania se poate transforma intr-o mare “de-mall-are”. Ce solutii vor gasi proprietarii de malluri sa faca fata vanzarilor slabeUnii chiriasi nu si-au platit chiriile ca nu au avut bani”, spuneau recent proprietarii centrului comercial Deva Mall, cu un grad de ocupare de 70-75%. Cristi Moga
12 octombrie 2009 CompaniiCe spune seful mall-ului din Baneasa despre lucrarile la Pasaj si concurenta cu Cotroceni Park“Avem in prezent un grad de ocupare de 97% a mallului Baneasa Shopping City, respectiv 5-6 magazine neinchiriate, in timp ce alti retaileri vor deschide magazinele in curand. Cristi Moga