29 august 2012 CompaniiViitor sumbru pentru angajații din bănci: continuă concedierile și reducerea numărului de sucursale, prognozează cea mai influentă firmă de consultanțăconstrui mai multe competențe specializate pe segmentele cele mai atractive”, spune Caramitru, 36 de ani, partener în cadrul celei mai mari firme de consultanță în management Adelina Mihai
12 iulie 2011 CompaniiDin serialul “Tinerii care trebuie să schimbe România". Azi, Bogdan Rotunjanu, Orange. “În primii șase ani am urmărit specializarea tehnică, iar în ultimii patru direcția de management IT”, spune Rotunjanu. Business Magazin
20 iunie 2013 CompaniiAveți bilanțul unei companii. Ce este indicatorul de risc sau de gestiune?dezvoltată de ZF în parteneriat cu BDO Business School (programul de training al companiei de audit și consultanță de business BDO), Expand Health România (consultanță în management Adelina Mihai
6 februarie 2014 CompaniiCum se fac bani din picături de apă? Vedeți la ZF Power Summit 2014În prezent, Hidroelectrica își caută o nouă echipă de management și este pe drumul listării la Bursa de la București și posibil pe cea de la Londra. Roxana Petrescu
9 mai 2013 CompaniiEficiență la stat: Tarom și-a adus un fost șef în conducere, care a lăsat compania în urmă cu 11 ani cu pierderi de peste 30 mil. euroTarom este prima companie de stat care și-a ales management privat, proces menit să conducă la o eficientizare a activităților companiei. Adelina Mihai
23 octombrie 2011 CompaniiȘeful Ursus: Piața de bere abundă în promoții și discount-uri și ambalaje mariși pentru Diageo (companie producătoare de băuturi alcoolice) în Franța, Marea Britanie și Europa Centrală, ocupând diferite poziții în departamentele de vânzări, marketing și management Ioana David
21 martie 2011 CompaniiTarom și Airbus vor dezvolta o retea de biocombustibili pe piata localaÎn cadrul acestui proiect, partea de management de proiect va fi realizată de o organizație non-guvernamentală românească, al cărui nume nu a fost făcut public. Mirabela Tiron
9 iunie 2011 CompaniiDin serialul "Tinerii care trebuie să schimbe România". Azi, Oana Popa, MarriottDin 2003 este promovată ca director of event management – având în subordine echipa de event manageri (6 persoane) și echipa de banchete (50 de persoane) -, poziție din care primește Business Magazin
7 noiembrie 2011 CompaniiEnergomontaj va realiza rețeaua de utilități din parcul Eurobusiness Oradea pentru 10 mil. euroEnergomontaj, cu activități în industria construcțiilor și a energiei, este controlată de acționari români (management și angajați). Laurentiu Cotu
8 noiembrie 2011 CompaniiWho’s who in business 2011: Astăzi, Marius Meleșteu, CEO Strauss Balkansinginer – absolvent al Universității Politehnice (Facultatea de tehnologia construcțiilor de mașini) -, Meleșteu este licențiat și în marketing, la Institutul de Marketing Management Adelina Mihai