11 octombrie 2010 EvenimentProcurorii au finalizat dosarul lui Vîntu și încep prezentarea acuzațiilorSurse judiciare au declarat că dosarul în care este cercetat Sorin Ovidiu Vîntu este aproape de finalizare și că de luni începe prezentarea materialului de urmărire penală pentru inculpați Radu Racu
6 iulie 2010 EvenimentUPDATE: Doisprezece morți într-un accident aviatic la Aerodromul din Tuzla. Comandantul școlii aviatice de la Boboc se află printre victime - VIDEOUnsprezece persoane au decedat într-un accident aviatic petrecut luni după-amiază pe Aerodromul din Tuzla, iar alte trei persoane au fost transportate la spitalul din Constanța, în stare Ziarul Financiar
6 martie 2011 EvenimentContestații admise pentru jumătate din toate achizițiile publiceDatele furnizate de Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), citate de CNSC, arată că anul trecut, în cadrul platformei de comunicare utilizate în procesul de atribuire a contractelor Mediafax
28 octombrie 2010 EvenimentBăsescu a promis FMI că nu promulgă legile privind TVA redusă la alimente și neimpozitarea pensiilorCei de la FMI au primit asigurări de la președintele țării că ambele legi nu vor fi promulgate și vor fi retrimise Parlamentului”, au spus sursele citate. Barbulescu Ovidiu
14 noiembrie 2010 EvenimentAtentat de tip mafiot într-o cafenea din Piatra NeamțPotrivit sursei citate, la ora actuală există un suspect în acest caz, Parchetul Tribunalului Neamț declanșând deja investigații cu privre la împrejurările în care s-a produs incidentul Mediafax
3 iulie 2011 EvenimentCea mai scăzută promovabilitate la bacalaureat din istorie - Arad: 36,43%Conducerea ISJ Arad afirmă că acest rezultat este cel mai slab înregistrat vreodată în județ. “Este cea mai slabă promovabilitate de până acum la bacalaureat. Marian Buga - Mediafax
8 august 2011 EvenimentFinanțele au atras 700 milioane lei prin certificate la un an, la un randament în creștere, de 6,34%Următoarea licitație este programată marți, 16 august, când Trezoreria vrea să vândă tot certificate cu scadența la un an, de 700 milioane lei. Monica Juganaru - Mediafax
17 iulie 2011 EvenimentPrima rectificare bugetară din acest an, în luna augustîntârziate pot fi redirecționați către alte proiecte cu șanse mai mari de realizare, iar ministerele care nu au putut efectua investiții vor pierde banii”, au arătat sursele citate Mediafax
16 august 2011 EvenimentStatistica: Nu a mai mers la fel de bine industria, și nici celelalte ramuri nu o pot duce mai bine dacă industria nu mergeOficiali ai Institului de Statistică au explicat că încetinirea creșterii economice este cauzată de creșterea mai redusă a industriei decât în primul trimestru al anului, iar această Adrian Voicu
23 iunie 2012 EvenimentAvionul de vânătoare turc dat dispărut a fost doborât de SiriaEste vorba de un avion de atac la sol F-4, au indicat surse oficiale turce citate de agenția de presă Anatolia. Ana Borlescu - Mediafax