23 mai 2013 EvenimentGuvernul susține că va sprijini marii consumatori de energie ca să evite mutarea lor. Subvenția pe energie verde va fi „reeșalonată“„Comisia Europeană a apreciat că legea a fost în dezbatere, că ne-am consultat cu ei, în mare a fost de acord cu propunerile noastre“. Carol Dan - Mediafax
4 decembrie 2011 EvenimentBCR confirmă că a dat un credit de 101 mil. euro către operatorul RCS&RDSDispunem de fonduri, suntem lichizi și dorim să transmitem pe această cale un semnal puternic în piață referitor la disponibilitatea noastră de a continua să finanțăm proiectele fezabile Adrian Seceleanu
2 noiembrie 2012 EvenimentOmul de afaceri Constantin Bădescu și alte 6 persoane,reținuți în dosarul de evaziune de 12 mil euroDupă părerea noastră toate acuzațiile care i se aduc sunt nefondate”, a spus Sorin Crudiu, avocatul lui Constantin Bădescu. Oana Mitu
17 iunie 2010 EvenimentRușii așteaptă investiții pentru JO de la Soci din 2014Rusia nu se numără nici între primii 10-20 de investitori în țara noastră, iar în condițiile crizei financiare relațiile bilaterale dintre cele două țări s-au deteriorat. “Începând Cristina Roșca
12 ianuarie 2011 EvenimentDe ce s-a prelungit recesiuneaEste și vina noastră pentru că politicile promovate de autorități au atras mai mult investitorii speculativi și mai puțin investitorii orientați spre export.” El consideră că Ciprian Botea
17 martie 2011 EvenimentRomânia nu are cum să evite "Valea Plângerii" austerității dure germane. “S-a produs un transfer masiv al resurselor dinspre generațiile viitoare spre a noastră. Cum atunci să-ți mai pui problema că modelul german nu este corect? Iulian Anghel
15 iunie 2011 EvenimentFinanțele spun că Boc a șters 153.000 de bugetari de pe statele de plată. La Statistică se văd numai o treimeReprezentanții Guvernului folosesc statisticile noastre atunci când se referă la numărul de restructurări din sectorul public”, a spus Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Adelina Mihai
6 noiembrie 2011 EvenimentGrecii de la Olympus vor 40 de milioane de euro în 2012 la noua fabrică din BrașovRomânia devine astfel o bază puternică pentru dezvoltarea noastră pe piețele europene”, a mai precizat Sarantis. Roxana Petrescu
19 noiembrie 2011 EvenimentUdrea: Prințul Charles este "un om minunat" care contribuie foarte mult la promovarea turismului românescEntuziasmul său pentru țara noastră a fost o sursă de inspirație”, a declarat Udrea. Mediafax
3 aprilie 2012 EvenimentTaximetriștii au terminat protestul, dar amenință că vor manifesta din nou pe 17 și 18 aprilieDe fapt, doamna Roberta Anastase a primit delegația noastră!” a spus liderul sindical aflat pe scena din fața Palatului Parlamentului. Aurelia Alexa - Mediafax