31 octombrie 2011 EvenimentE oficial: suntem 7 miliarde de locuitori. Ce țări revendică bebelușul "câștigător"locală 07.20 (01.50 GMT), dintr-o mamă de 23 de ani și un tată de 25 de ani, în satul Mall din statul indian Uttar Pradesh, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt de la Plan International Florin Badescu - Mediafax
4 martie 2012 EvenimentCe riscă Bucureștiul în cazul unui cutremur major, similar celui din '77De exemplu Istambulul a realizat în 2002, în colaborare cu Japan International Cooperation Agency (JICA), o bază completa de date, afirmă Nicușor Dan, candidat pentru funcția de primar Departamentul Social - Mediafax
29 ianuarie 2009 EvenimentSeful reprezentantei CE la Bucuresti: Discutiile pentru imprumutul de 6-7 mld. euro au inceputRomania intentioneaza sa solicite Comisiei Europene un imprumut de 6-7 miliarde de euro, in paralel cu incheierea unui acord de supraveghere cu Fondul Monetar International (FMI), a Miruna Lebedencu
12 ianuarie 2009 EvenimentDeclinul unei piete: in imobiliare, fara nervi tari, acum o iei raznasearch Pedersen & Partners, care are la nivel regional clienti dintre “greii” pietei imobiliare, ca Immoeast, TriGranit, Jones Lang LaSalle, GTC sau Colliers International Alina Pahoncia
18 august 2003 EvenimentAnthony van der Heijden demisioneza de la Banca tiriacBancherul a devenit apoi reprezentatul Romaniei pe langa Fondul Monetar International, post pe care l-a parasit pentru o functie de conducere in cadrul grupului financiar Gelsor. Ionela Nuta
20 mai 2003 EvenimentMinistrul muncii nu a intalnit angajatori nemultumiti de Codul munciiIn plus, nici Uniunea Europeana, nici Fondul Monetar International nu au mai acceptat ca aceste conventii civile sa ramana in vigoare”, a declarat Marian Sarbu.Fondul de garantare Miruna Lebedencu
16 noiembrie 2007 EvenimentCushman & Wakefield: Cel putin un mare centru comercial va esua dupa 2010aceasta situatie incepand cu 2010”, este de parere Razvan Gheorghe, directorul general al companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Romania la targul international Ionut Bonoiu
5 martie 2007 EvenimentFT: Cresterea rapida a economiei poate accentua dezechilibrele economice si socialeAnul trecut investitiile straine directe au atins noua miliarde de euro si s-ar putea plasa la 9-10 miliarde de euro in 2007, potrivit estimarilor Fondului Monetar International (FMI Adriana Iacob
12 decembrie 2007 EvenimentFMI: Cel mai mare risc pentru economie e ca autoritatile sa intre intr-o stare de automultumireIn al doilea rand, mediul international se afla intr-o etapa de reasezare rapida, proces care trebuie urmarit foarte atent, a mai spus Ansola. Oana Dinu
31 mai 2009 EvenimentIsarescu: Traiectoria inflatiei este evident descendenta, iar rata dobanzii ar trebui sa o urmezeBancile participante sunt Erste Group, Volksbank, Raiffeisen International, Société Générale, UniCredit, EFG Eurobank, National Bank of Greece, Alpha Bank si Piraeus. Ziarul Financiar