20 ianuarie 2013 EvenimentFenechiu: Transporturile au făcut de toate, numai infrastructură nu. Avem instituții care nu-și mai au rostul. (…) Totul depinde de ce vom face anul acesta, ultimul în care se pot contracta fonduri europene, iar următorii doi, 2014-2015, sunt ultimii ani în care pot fi trași bani, în Ioan Dornescu - Mediafax
9 iulie 2013 EvenimentCum se va ajunge la 22 de milioane de tone de cereale până în 2020, cu 10% peste recordul istoric„Creșterea producției totale de cereale se bazează pe majorarea suprafețelor cultivate cu circa 16,1% și pe creșterea producțiilor medii la grâu cu 23%, la porumb cu 16% și la orz cu Gabriel Razi
12 martie 2013 EvenimentAmbasadorul Ungariei la București: Sprijinim intrarea României în zona Schengen. Au fost îndeplinite toate criteriile, restul e politică!Facem totul ca să reducem datoriile“, a precizat el. Fuzes Oszkar a preluat mandatul de ambasador al Ungariei la București în iulie 2008. Mirabela Tiron
6 iunie 2011 EvenimentCum s-a reușit pe vremea comunismului să se termine un pasaj în șase luni. Pasajul Băneasa a fost făcut în 2 aniDe asemenea, autoritățile au înaintat proiecte pentru construcția de pasaje în piața Charles de Gaulles, în piața Romană, în Otopeni, Tunari sau în zona Pipera, în valoare totală de Gabriel Razi
12 decembrie 2013 EvenimentExpansiunea mobile banking-ului va fi mai rapidă decât cea a cardului bancar„Piața (plăților mobile din România – n.red.) este dificil de estimat, tranzacțiile totale pe an fiind de circa zece milioane de euro“, a declarat Dan Vîrtopeanu, managing partner Adrian Dumitrache - Mediafax
22 martie 2009 EvenimentAutoritatile decid in aceasta saptamana daca angajeaza imprumutul extern si in ce conditiiVineri, Basescu a explicat ca partea romana a reusit, la Bruxelles, sa faca astfel incat in concluziile lucrarilor Consiliului European sa se mentioneze ca bancile subsidiare din tari Claudia Medrega
29 iulie 2009 Eveniment10.000 de masini recuperate de la clientii care nu mai au bani stau in curtile companiilor de leasing. “Totul depinde de pret, iar daca tii la marja si la pret, vinzi mai putine. Alexandru Anghel
19 noiembrie 2009 EvenimentCum vor construi spaniolii brandul turistic: vor intreba 10.000 de oameni ce cred despre RomaniaDin fericire, am gasit formula prin care sa oferim servicii de calitate la preturi acceptabile. Mirabela Tiron
23 decembrie 2009 Eveniment2009: Topul celor mai importante evenimenteCine a avut curajul sa intre la cumparare in perioada februarie-martie, cand actiunile au atins minime inimaginabile si totul parea ca se prabuseste, a facut profit si de 200-300%. Ziarul Financiar
27 august 2009 EvenimentPrabusirea consumului si contractia afacerilor s-au vazut in buget : - 7% la venituri dupa sapte luni„Cheltuielile bugetare au continuat sa creasca nepermis de mult. Claudia Medrega