3 decembrie 2010 EvenimentCine sunt oamenii din spatele UCM Reșița, compania implicată în scandalul returnărilor ilegale de TVAEnergy Holding este compania care a încheiat în 2003 un contract pe zece ani cu Hidroelectrica pentru achiziția de energie ieftină, pe care o revinde apoi către consumatori. Andrei Chirileasa
13 iulie 2006 EvenimentLichidatorii au castigat anul trecut 18 mil. euro din falimenteaceasta suma reprezinta 5-7% din sumele recuperate, vorbim de cateva sute de milioane de euro”, a precizat Arin Stanescu, presedintele UNPRL, in cadrul conferintei FINMEDIA pe tema Catalin Ciocan
16 iulie 2013 EvenimentOvidiu Silaghi, votat de PNL pentru postul de ministru al Transporturilor - sursePremierul Victor Ponta și-a exprimat speranța, luni, ca numirea unui nou ministru al Transporturilor să aibă loc “zilele astea”, el precizând că a avut pe această temă o Liviu Dadacus - Mediafax
15 iulie 2005 EvenimentAdVenture lanseaza Corrido Sangria pe litoralLansarea oficiala a bauturii in Romania va avea loc pe litoralul Marii Negre, avand ca tema “Corrido va promite o vara senzuala”. Ziarul Financiar
6 septembrie 2012 EvenimentSecretar de stat la Economie: Companiile să aibă răbdare cu arieratele statuluiStatul trebuie să-și respecte termenii contractuali”, a spus Rotileanu la o conferință pe tema firmelor mici și mijlocii, organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană Mediafax
19 noiembrie 2007 EvenimentGuvernul nu este dispus sa discute un salariu minim de peste 500 de leiGuvernul nu este dispus sa discute”, a spus Pacuraru, precizand ca in al doilea semestru al anului viitor s-ar putea purta noi discutii pe tema valorii salariului minim pe economie Mediafax
6 iunie 2010 EvenimentHidroelectrica: achizitia de masini la sucursala din Curtea de Arges a fost oprita; vor fi sanctiunidemarat de sucursala din Curtea de Arges a Hidroelectrica a fost oprit, iar cei responsabili pentru acest demers vor fi sanctionati, potrivit directorului general al producatorului de energie Ziarul Financiar
10 mai 2011 EvenimentCe angajamente de reformă își ia Guvernul prin noua scrisoare de intențieVânzarea unor pachete minoritare la companii de stat, eliminarea subvenției la energia termică și achitarea datoriilor CNADR sunt principalele măsuri incluse în draftul scrisorii Claudia Medrega
18 ianuarie 2009 EvenimentFostul CEO al Siemens a fost adus de Videanu la conducerea TranselectricaFostul CEO al Siemens Romania Adrian Baicusi a fost numit de ministrul economiei Adriean Videanu (PD-L) la conducerea unuia dintre cei mai importanti actori din energie - Transelectrica Roxana Petrescu
22 ianuarie 2009 EvenimentPompiliu Budulan, posibil sef la NuclearelectricaNuclearelectrica este Pompiliu Budulan, membru al PD-L si consilier al presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), au declarat ieri surse din piata de energie Mediafax