1 august 2013 ZF 24OMV angajează 1.600 de petroliști pentru lucrări în Norvegia și Marea Neagră, acolo unde ar putea face cea mai mare descoperire de gaze din istoria companieiCampania masivă de recrutare vine mai ales în contextul lucrărilor din Norvegia și Marea Neagră, acolo unde OMV dezvoltă în prezent ceea ce ar putea reprezenta cea mai mare descoperire Roxana Dumitru Rosu - Mediafax
31 decembrie 2012 ZF 24Deficitul de cont curent s-a ajustat spre 4% din PIB și va continua să scadă în 2013. Investițiile străine au rămas la un nivel modest, acoperind doar o treime din deficitcontinuat să se ajusteze în acest an, coborând spre 4% din PIB, față de 4,4% din PIB în 2011, iar pentru 2013 analiștii estimează o scădere a acestui indicator spre 3-3,5% din PIB, ceea Claudia Medrega
21 aprilie 2013 ZF 24“Statul peste program a devenit o cutumă a angajatului român”Angajații români petrec mai mult timp la serviciu decât colegii lor din Occident din mai multe motive: au prea multe responsabilități, sunt pasionați de ceea ce fac, nu vor să plece Adelina Mihai
11 decembrie 2013 ZF 24Creșterea economică de 5%. Și luna de pe cerNu știu cine a întocmit discursul șefului unei bănci importante din România, dar ceea ce a ieșit denotă atât neînțelegeri teoretice, cât și practice, descifrarea incompletă a factorilor Cristian Socol
26 octombrie 2007 ZF 24Cotidianul: Skoda si Peugeot, marii perdanti de pe piata romaneascaprin cresteri ale vinzarilor sub ritmul pietei de import, ceea ce s-a tradus prin pierderea de pozitii in clasamentul general, scrie Cotidianul. Ziarul Financiar
27 decembrie 2007 ZF 2424 de ore: Zdrazvuitie cipriot la Otelu RosuCeea ce parea un scenariu, in luna octombrie, s-a adeverit acum, in preajma noului an. Ziarul Financiar
10 iulie 2007 ZF 24Parlamentul European a votat impotriva majorarii accizelor minime pentru alcoolDeputatii europeni au respins, totodata, o rezolutie legislativa in aceasta privinta, ceea ce inseamna, in termeni oficiali, ca Parlamentul a decis sa nu adopte o opinie in dosarul Ziarul Financiar
10 iulie 2007 ZF 24Parlamentul European a votat impotriva majorarii accizelor minime pentru alcoolDeputatii europeni au respins, totodata, o rezolutie legislativa in aceasta privinta, ceea ce inseamna, in termeni oficiali, ca Parlamentul a decis sa nu adopte o opinie in dosarul Ziarul Financiar
6 noiembrie 2007 ZF 24Barilul de titei, intre 60$-150$ in maxim doi ani. Cine va avea dreptate?Principalele companii active pe piata petroliera locala au viziuni complet diferite in ceea ce priveste pretul la care va ajunge barilul de titei in urmatorii doi ani, dupa socurile Ziarul Financiar
4 iunie 2007 ZF 24Noul Renault Laguna vine in Romania in T1 al 2008Noua Laguna face obiectul angajamentului din planul Renault Contract 2009: clasarea in top 3 al segmentului din care face parte in ceea ce priveste calitatea produsului si a serviciil Ziarul Financiar