19 aprilie 2001 Ziarul de DuminicăThe fair plannerFlorin Mindirigiu, aged 27, says that he entered business from ambition, after having been disappointed in the way a fair of medical products had been organised in Iasi. “I visited Florin Ghețău
14 iunie 2012 Ziarul de DuminicăJurnal în bocanci (VI). Cu trenul pe vapor. GALERIE FOTOAșa cum era și firesc, după două zile apa de duș aflată în rezerva vasului (care nu era de transport pasageri, ci marfă), s-a consumat, dar ceea ce a fost mai grav, toaletele (tip turcesc Calin Hentea
8 martie 2012 Ziarul de DuminicăNoutăți la editurile Cartea românească și Leda/ de Stelian ȚurleaÎn 2004, inspirată de peisajul urban al Manhattanului, locul ei favorit, a început să scrie primul ei roman, Orașul Oaselor, iar din 2006 s-a dedicat exclusiv scrisului. Stelian Turlea
25 iulie 2008 Ziarul de DuminicăSubiectivitate si obiectivareIn cazul textelor poetice, un asemenea parti-pris nu era chiar atat de grav, intrucat el provoca doar o confuzie benigna, aceea dintre autor si eul liric. Andrei Terian
15 septembrie 2006 Ziarul de DuminicăElisabeth Schwarzkopf - inefabil in limpiditateLectiile ei, la clasele de masterat muzical, erau, in acest sens, pilduitoare. Dan Haulica
25 octombrie 2012 Ziarul de DuminicăN. Steinhardt – două chei de lecturăDe aceea, Părintele Nicolae frecventa regulat Bucureștiul nu numai din motive medicale (reale și ele). Duhovnicul său de taină îl aștepta la Cernica”. Marius Vasileanu
17 noiembrie 2011 Ziarul de DuminicăCacealmaua (III)/ de Elena-Maria Morogan“Păi, bine, tovarășe Grad, ce-ai păzit dumneata? Elena-Maria Morogan
13 martie 2011 Ziarul de DuminicăJurnalul unui nebun, spus de un austriac la SibiuAcesta reușește să pună în scenă un spectacol cu o structură bine definită, în care actorul are un grad sporit de libertate, iar jocul acestuia devine preocuparea principală. Ziarul de Duminica
14 decembrie 2007 Ziarul de DuminicăBiserica Sfantul Nicolae-SarbiCel mai grav au afectat-o insa cutremurele, precum cel nefiresc de lung din 1838. Restaurata, a fost repictata de Gheorghe Ioanid. Emanuel Badescu
23 aprilie 2009 Ziarul de DuminicăPUNCTE CARDINALE / 23 de evenimente romanesti pentru cracovieniEvenimentul dedicat lor se numeste „Vampirasii de la miezul zilei”. Pop Ioan