11 august 2004 CompaniiVanzari constante pentru producatorul pateurilor Ardealul: 5 mil. euroCompania nu dispune de un sistem propriu de distributie, incredintand de anul trecut aceasta activitate firmei Elgeka-Ferfelis Bucuresti. “Dezvoltarea unui sistem propriu de distributie Stelian Negrea
4 octombrie 2005 Bănci și AsigurăriCity Insurance: Investim 5 mil. euro in dezvoltare. “In acest an, ne asteptam la o crestere de 45% a pietei fata de 2004, deci la un volum al subscrierilor de circa 1,1 miliarde de euro”, a declarat Mariano Ceresa, presedintele Angela Placinta
11 decembrie 2002 Ziarul de DuminicăCatharsis si Delete!Mai ales ca, o data cu recuperarea literaturii din exil si a celeia de sertar (cata era), incepuse si o voiniceasca reevaluare a literaturii anterioare, iar scriitorii foarte tineri Alexandru Vlad
6 noiembrie 2008 ZF 24Cea mai inalta cladire din Timisoara va fi terminata in 2010O companie italiana construieste ceea ce va deveni cea mai inalta cladire din Timisoara, scrie Banateanul. Ziarul Financiar
1 noiembrie 2010 EvenimentFMI a încheiat vizita spunând că acordul merge înainte. Totuși, bugetul nu a fost aprobat, iar tranșa vine abia în ianuarieArieratele, legea salarizării în sectorul bugetar și reforma pensiilor continuă să rămână pe lista problemelor restante pe care Guvernul trebuie să le rezolve, pentru a primi următoarele Claudia Medrega
22 decembrie 2009 ZF 24Secretul bancar este sfant pentru elvetieni: Doua treimi din populatie vor protejarea luiCirca doua treimi din cetatenii elvetieni considera ca legea secretului bancar, care dateaza din secolul 19, ar trebui pastrata, in ciuda protestelor internationale si a presiunilor Ziarul Financiar
30 august 2009 PoliticăProcesele de insolventa vor fi amanate pentru anul viitor in urma protestelor magistratilor. Cum comentati?Procesele in care se va cere in instanta insolventa firmelor, dar si alte cauze comerciale, vor primi termene pentru anul viitor, in urma protestelor magistratilor fata de legea unica Ziarul Financiar
25 februarie 2009 ZF 24Basescu a promulgat bugetul de stat pe 2009Presedintele Traian Basescu a promulgat in aceasta dupa-amiaza legea bugetului de stat pe 2009 si bugetul asigurarilor sociale pe 2009. Doina Anghel
21 aprilie 2009 ZF 24Salarizarea bugetarilor va fi unitara abia din 2015Daca va trece de Guvern, Legea salarizarii unice a personalului din sistemul bugetar va produce efectele dorite abia din 2015, a declarat pentru Gandul președintele confederației sindicale Ziarul Financiar
26 ianuarie 2009 ZF 24Guvernul spera sa induplece profesorii: 17% acum, 17% in octombrieSurse guvernamentale citate de Gandul spun ca profesorii vor primi majorarile salariale, obtinute prin legea promulgata de catre Traian Basescu "contra reforma", dar acest lucru se Ziarul Financiar