27 iunie 2010 Business InternaţionalSalariul mediu din Cehia va crește cu 3% în 2010Salariul mediu nominal din Cehia ar putea crește cu 2,1 până la 3,1% în acest an și cu 3,9 până la 4,9% în 2010, potrivit Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale Cristina Roșca
3 mai 2011 Ziarul de DuminicăPiața prețurilor medii își caută capodoperele/ de Remus Andrei IonPiața de artă de volum se consumă însă la alte case de licitații, unde vânzările sunt la prețuri medii, cu procente de adjudecare mai mici, dar cu rulaj de lucrări ceva mai mare. Remus Andrei Ion
28 aprilie 2011 Ziarul de DuminicăDin istoria universală a spionajului (II). Evul Mediu și Renașterea-1503), medic, dar, de fapt, agent pentru Veneția, sosit, în august 1502, la curtea lui Ștefan cel Mare pentru a-l trata pe domnul moldovean. Dr. Alexandru Popescu
5 iulie 2010 Finanţe personaleSalariul mediu net a stagnat în luna mai: 1.428 leiSalariul mediu net din luna mai a fost de 1.428 lei, în scădere cu 0,6% față de luna precedentă însă în creștere cu 5,3% față de aceeasi lună a anului trecut, potrivit datelor publicate Ziarul Financiar
16 martie 2011 Bănci și AsigurăriCredit Europe schimbă ținta de la retail spre firmele mediiCu o nouă echipă de conducere, turcii de la Credit Europe schimbă și strategia - accentul trece de la retail la companiile de talie medie, iar canalele alternative vor ține locul de Liviu Chiru
18 decembrie 2011 Bănci și AsigurăriCSA verifică polițele de sănătate Medica Bonus vândute de AstraComisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a început vineri un control la Astra Asigurări după ce a analizat sesizările primite cu privire la polița de asigurări de sănătate Astra Medica Adrian Dumitrache - Mediafax
24 ianuarie 2012 Burse - Fonduri mutualePe termen mediu SIF-urile își mențin perspectivele de creștereÎn aceste condiții, nu cred că a fost epuizat potențialul de creștere pe termen mediu pentru acțiunile SIF”, a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction. Stefan Musgociu - Mediafax
27 septembrie 2011 Business InternaţionalEuropa a mai avut o monedă unică. În Evul Mediu!Intr-un moment in care toata lumea pune sub semnul intrebarii soarta monedei unice, aflam ca Europa a mai avut, candva prin secolul XV, un simbol economic, noteaza editia electronica inCont.ro
31 ianuarie 2007 ZF 24Gandul: Lanturile comerciale incep ofensiva in orasele medii si miciLanturile comerciale incep expansiunea in orasele medii si mici din Romania, cu un ritm de trei pana la 20 de deschideri de supermarketuri si hipermarketuri pe an, dupa ce Bucurestiul Ziarul Financiar
7 mai 2007 Burse - Fonduri mutualeDafora Medias urmareste sa-si extinda activitatile in domeniul infrastructuriiCompania specializata in foraj petrolier si constructii Dafora Medias (DAFR) intentioneaza sa se implice si in proiecte de infrastructura privind constructia de autostrazi si sosele Mediafax