12 octombrie 2011 Business Hi-TechSe compară Steve Jobs cu Thomas Edison?Nu îi luăm din merite lui Steve Jobs dacă spunem că nu se compară cu Thomas Edison, consideră Vaclav Smil, un cercetător care face studii interdisciplinare în domenii precum energia Alexandru Matei
23 august 2011 CompaniiTopul celor mai profitabile companii din RomâniaDoar patru companii au avut anul trecut profit de peste 100 mil. euro, reiese din datele publicate ieri pe site-ul Ministerului Finanțelor. Cristi Moga
31 august 2011 CompaniiCarrefour: Vănzările cresc, compania intră pe pierdereDeși vânzările au crescut, compania a trecut pe pierdere în primul semestru, de 249 mil. euro, față de un profit de 97 mil. euro anul trecut în aceeași perioadă. Cristina Roșca
31 iulie 2012 Business Hi-TechDirectorul comercial al Romtelecom pleacă din companiecare va prelua atribuțiile acestuia va fi stabilită în perioada următoare, a anunțat compania. Adrian Dumitrache - Mediafax
30 mai 2012 CompaniiTopul celor mai mari companii din RomâniaPetrom a rămas în 2011 cea mai mare companie din România cu afaceri de aproape 4 mld. euro, însă în următorii ani se anunță o luptă strânsă la vârf, în condițiile în care compania de Ioana David
17 august 2000 Prima paginaOtelinox: prima batalie bursiera pentru o companieinvesteasca in Otelinox pentru ca nu vor mai ramane actiuni pe care acestia sa le poata cumpara” a adaugat el. Emil Lazar
22 martie 2000 CompaniiZece companii isi aleg sursa de energieisi aleaga producatorul de electricitate si sa negocieze pretul acesteia, a declarat, ieri Alexandru Sandulescu, director in cadrul ANRE Ionela Nuta
15 iunie 2006 EvenimentCinci companii pe lista scurta pentru CernavodaAutoritatile romane intentioneaza sa selecteze 4-5 companii pe lista scurta a investitorilor care vor participa la constructia unitatilor 3 si 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavoda Ziarul Financiar
3 august 2006 ZF 24O companie spaniola preia Matricon Targu-MuresCompania spaniola, CIE Berriz a lansat o oferta publica de aproape 4 milioane de euro pentru preluarea societatii Matricon Targu-Mures, specializata in fabricarea de componente auto Ziarul Financiar
29 iunie 2005 Business Hi-TechPutine companii romånesti pot trece testul aderariiDesi avem specialisti foarte buni in tehnologie, exista capitole la care fie nu ne pricepem, fie nu ne facem treaba cum trebuie si reusim astfel sa devenim per-total necompetitivi, Dan Dragomir