8 octombrie 2012 CompaniiGazprom inaugurează marți al doilea tronson al gazoductului Nord Stream către EuropaCel de-al doilea tronson are o lungime de 1.224 de kilometri și va pompa gaze naturale de la zăcământul Iuzno-Ruskoie din Peninsul Iamal, din nordul Rusiei. Anca Dumitrescu - Mediafax
29 iunie 2007 Ziarul de DuminicăO petrecere domneascaContrastul dintre imbracaminte, tinuta lor si pipa turceasca ilustreaza momentul, mai exact, fenomenul tranzitiei spre occidentalizare, a carui temelie a pus-o Alexandru Dimitrie Ghica Emanuel Badescu
2 decembrie 2009 Ziarul de DuminicăDUPA 15 ANI/ Zizi in tranzitie (34)constumul de baie integral, tu il ai pe ala 51%, am pus prosopul, colgheitul, “Academia” n-a aparut inca, asa ca am luat Monitorul Oficial, Cola luam din drum, de la pompa Tudor Calin Zarojanu
16 decembrie 2009 Ziarul de DuminicăPOEMUL SAPTAMANII/ Chelnerulsub dărâmături și bem ca altădată, când bătrânul venea acasă, ne strângea in brațe și ne povestea din război, de soldatul neamț cu care se făcuse frate de cruce. apoi iși lustruia pipa Ofelia Prodan
17 ianuarie 2008 Burse - Fonduri mutualeBogatii Bursei, mai saraci cu un miliard de euroPe Bursa, cei mai mari perdanti au fost Dan Ioan Popp, actionarul principal al Impact Bucuresti (IMP), si Ilie Carabulea, fondatorul Bancii Carpatica (BCC), ale caror detineri si-au Andrei Chirileasa
15 august 2007 EvenimentExplozie puternica la combinatul Oltchim. “Totul a pornit de la o pompa de recirculare care, probabil, s-a stricat, pentru ca s-a oprit brusc. Mircea Preda - Mediafax
7 iulie 2008 CompaniiMitsubishi Outlander: Off-roader cu caracterNoul motor dezvolta 156 CP si un cuplu motor de 380 Nm la 2.000 rpm, si utilizand tehnologia common-rail, si nu cea pompa-injector a propulsorului VW, zgomotul produs de acesta fiind Bogdan Alecu
22 mai 2006 PoliticăTariceanu spune ca n-a stiut de fluturasii publicitari. “Nu am fost instiintat, nici macar consultat si, ca sa va conving, cred ca as alege alta poza, daca ar fi sa aleg”, a spus el. Ziarul Financiar
8 ianuarie 2015 Ziarul de DuminicăOmul Anului 2014 la Radio România Internațional/ de Ziarul de duminicănominalizări din partea ascultătorilor și utilizatorilor Internet ai RRI medicii, asistentele medicale și misionarii angajați în lupta împotriva maladiei Ebola în Africa de Vest, Papa Ziarul de Duminica
13 martie 2008 OpiniiSorin Paslaru: Cu ce modele inovatoare in business iesim in lume?Cred ca o echipa mai mare de 200 de oameni nu poate fi condusa eficient”, spune raspicat patronul Mobexpert, Dan Sucu, intr-un interviu acordat in aceasta saptamana ZF. Ziarul Financiar