5 aprilie 2012 EvenimentPremierul Mihai Răzvan Ungureanu va asigura interimatul funcției de ministru al MediuluiEl a fost convocat pentru miercuri seara de șeful Guvernului, la o discuție pe această temă, a precizat anterior purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. Mediafax
3 iulie 2013 PoliticăANI: 42 de primari și viceprimari din județele Sibiu și Constanța, în incompatibilitateal comunei Pecineaga, în perioada exercitării mandatului 2008 – 2012; Gheorghe Stelian, primar al comunei Topraisar, în perioada 22 iulie 2008 – 31 ianuarie 2012; Ioan Suciu Departamentul Social - Mediafax
15 octombrie 2015 Ziarul de DuminicăRetorici mortale/ de Felix NicolauMihail Gălățanu este un seducător, așa cum este și Adrian Suciu, însă mai subtil și cu ținte mai înalte. Corina Matei
17 noiembrie 2023 EvenimenteLEIER: Investiții semnificative în Româniahotărâți să fim un partener de încredere pentru România și să susținem dezvoltarea țării prin investiții semnificative în industria materialelor de construcții”, a declarat Suciu Publicitate
10 aprilie 2012 EvenimentGuvernul a transmis FMI informații false privind îndeplinirea unui angajament asumat în scrisoarePurtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat pentru MEDIAFAX că proiectul hotărârii de guvern inițiat de Ministerul Economiei a fost agreat cu Fondul Monetar Internațional Thomas Dinca - Mediafax
2 ianuarie 2014 CompaniiTop 10 evenimente în agrobusiness în 2013La conducerea Glencore din România, s-a aflat timp de 17 ani omul de afaceri român Leontin Suciu. 10. Gabriel Razi
11 octombrie 2004 PoliticăFilialele PSD fac opozitie candidatilor impusi de la centrulocuri sunt ministrul Gabriel Oprea si selectionerul Anghel Iordanescu.La Cluj, filiala care in care s-au inregistrat demisiile a doi parlamentari – Alexandru Lapusan si Vasile Suciu Mirela Luca
21 mai 2015 Ziarul de DuminicăBun de tipar/ de Dorin CălinCiotloș – critic literar (România literară), asistent dr. al Facultății de Litere a Universității din București, Luca Niculescu – jurnalist, redactor-șef al RFI România, Oana-Valentina Suciu Dorina Calin
31 mai 2010 CompaniiNegocieri la apartamente: minus 20% din pretul afisatGrupul nostru de companii ofera reduceri mici in caz de plata integrala (1-4%) sau pana la 5% in cazul achizitionarii «en gros» a 5 apartamente”, spune Dan Ioan Popp, presedinte Cristi Moga
7 iulie 2009 ProprietăţiJohn Taylor: Luxul din Bucuresti e scump fata de Saint-Tropez, dar ieftin fata de Sudan„In Bucuresti sunt unele zone cu un potential enorm, dar nu le poti face nici macar o poza fara a se vedea firele de pe stalpi. Cristi Moga