27 aprilie 2011 OpiniiOpinie Dan Luca, Euractiv: Reprezentarea businessului românesc la BruxellesPoza Bruxellesului european nu este completă dacă nu facem câteva referiri la patronate și sindicate. Mirela Turlan
20 iulie 2010 Burse - Fonduri mutualeCare sunt cei mai longevivi executivi de pe Bursă și câtă valoare aduc ei companiilor pe care le conduc?Printre cei mai cunoscuți manageri de pe Bursă se numără și Dan Ioan Popp, președintele și fondatorul dezvoltatorului imobiliar Impact (IMP), și Ioan Nani, directorul general al producătorului Andrei Chirileasa
11 iulie 2012 ZF 24Trei români pleacă joi, cu o Dacia 1310, în expediție umanitară până în MongoliaAstfel, pe 12 iulie, în drum spre Gărâna Jazz Festival, vor face câte un scurt popas în: Pitești, Craiova, Drobeta Turnu Severin și Reșița. Madalina Cerban - Mediafax
14 mai 2006 CompaniiCotatiile de pe piata externa au intors Petromidia pe pierderi in primul trimestruanului “a fost cauzata de o reducere semnificativa a marjei de rafinare, ca urmare a cresterii constante a pretului titeiului si unui nivel relativ stabil al preturilor la pompa Ziarul Financiar
13 iunie 2005 OpiniiImplicatiile politice ale asumarii raspunderiidominat copios la toate capitolele de presedintele Basescu, Tariceanu a vazut in disputa cu Nastase o excelenta ocazie de a-si afirma mesajul, de a-si mari vizibilitatea si de a poza Remus Stefureac
23 octombrie 2008 AustriaSeful OMV vede un profit record pentru grupul austriac. Analistii au aceeasi viziune pentru PetromUn alt factor care sustine cresterea vanzarilor de carburanti, chiar si in perioade cu scumpiri semnificative ale preturilor la pompa, este rata de crestere a activitatii de transport Roxana Petrescu
15 februarie 2004 ProfesiiDa mai departe din experinta tasustinatori, mentori sau consultanti voluntari la clasa si asigurarea in fiecare an a materialelor de curs pentru cel putin 200.000 de elevi si studenti”, explica Stefania Popp Diana Sava
30 mai 2004 CompaniiFitch: Privatizarea Petrom va fi in beneficiul celorlalte firme de pe piataDupa privatizare, Fitch se asteapta ca puterea guvernului de control asupra pretului la pompa sa se diminueze fata de perioada anterioara, cand a facut-o din ratiuni sociale sau de Adrian Mirsanu
8 iunie 2004 Business Hi-TechViitorul se vede bineIn loc de tricou cu poza, tricoul cu ecran Un alt exponat ce a atras privirile publicului a fost ecranul flexibil produs de Philips. Alexandru Pandele
18 septembrie 2003 OpiniiCum a numerit Bush Casa Alba...Imaginea cu masele adunate strans in jurul lui, dupa 11 septembrie, a ramas o poza frumoas de album. Carmen Avram