29 iulie 2011 Bănci și AsigurăriProfitul net al Erste Group a urcat cu 5,2% în primul semestru, la 496,3 milioane euroÎn noiembrie 2009, grupul austriac a interpus în relația sa de acționar majoritar al BCR două vehicule cu statut juridic de SRL înființate în Austria, EGB Ceps Beteilungen GmbH și EGB Radu Racu
1 august 2000 Burse - Fonduri mutualeIntercontinental creste la BursaAceste tranzactii ceva mai mari pot fi considerate o exceptie” a declarat Ziarului Financiar, Elena Popescu, trader la Alpha Finance. Emil Lazar
26 iulie 2000 Prima paginaGrand Hotel Marriott va exista doar pentru ca are garantii de statSocietatea Companiilor Hoteliere Grand SRL, proprietarii complexului, are drept actionari grupul austriac Ilbau Holding, cu 55% din pachetul de actiuni, ONT Carpati cu 30% si Overseas Dragos Nedelcu
19 iulie 2009 Business InternaţionalProfitul General Electric a scazut cu 47%Compania a fost afectata de scaderea veniturilor si a profitului Capital Finance, ramura sa financiara. Ziarul Financiar
5 iunie 2011 Bănci și AsigurăriJucătorii din factoring își fac asociațieAsociația are zece membri fondatori, respectiv BRD – Groupe Societe Generale, ING Commercial Finance IFN, BCR, UniCredit Țiriac Bank, Raiffeisen Bank, EximBank, RBS Bank România Alexandra Chelu, Mediafax
30 octombrie 2002 CompaniiCand include si avansurile de plata, Impact face profit tripluau dus la cresterea profitului se numara, alaturi de cresterea vanzarilor si investitiile realizate de societate, aplicarea unei noi metodologii contabile impuse de Ministerul de Finante Vlad Nicolaescu
7 februarie 2005 Business InternaţionalDeficitul bugetar planeaza asupra subventiilor primite de cehi de la UEcare CE va forta pragul de 3%, Cehia sa nu mai fie inclusa in programele europene de finantare pentru un timp”, afirma Marek Zeman, purtatorul de cuvant al ministrului de finante Marius Anton
2 aprilie 2009 CompaniiNestor ramane cea mai bine cotata firma din Legal 500Pozitia intai o ocupa si firmele Popovici Nitu & Asociatii (IT, project finance si real estate), Badea Clifford Chance (banking & finance si real estate), CMS Cameron McKenna Cristi Moga
19 iulie 2004 ZF EnglishSocial security budget unable to stand on its ownSocial security contribution collection and management activities were taken over by the Finance Ministry early this year. Razvan Voican
6 martie 2003 ZF EnglishIMF not rushing BCR salehowever, must begin in the first half this year, when about 25 percent in BCR should be sold to the European Bank for Reconstruction and Development (EBRD) and the International Finance Razvan Voican