2 iunie 2011 Ziarul de DuminicăAmintiri din tinerețe, așa cum a fost ea – comunistă/ de Lucian VasilescuMai mult decât oricare bestseller internațional, mai mult decât traducerile volumelor unor deținători de Goncourt sau Nobel pentru literatură, pentru mine, cele mai însemnate evenimente Lucian Vasilescu
4 noiembrie 2011 Business InternaţionalGuvernatorul Băncii Canadei a fost numit de G20 la conducerea Fondului de Stabilitate Financiarăliderii G20 președintele Fondului de Stabilitate Financiară (FSB), organizație care reunește autorități de reglementare și instituții însărcinate cu reformarea sistemului bancar internațional Anca Dumitrescu - Mediafax
15 decembrie 2011 Ziarul de DuminicăZece sculptori, zece sporturi. GALERIE FOTOZece sculptori și-au dat întâlnire în acest an la cea de a noua ediție a Simpozionului Internațional de Sculptură din Mersin, Turcia, simpozion care poartă numele marelui sculptor din Radu Constantinescu
12 octombrie 2011 Business InternaţionalFMI: Cipru trebuie să ia măsuri urgente pentru a evita intrarea în crizăCipru trebuie să ia măsuri urgente pentru susținerea economiei, a anunțat miercuri Fondul Monetar Internațional (FMI), avertizând că trebuie intensificate eforturile de evitare a derapajului Anca Dumitrescu - Mediafax
14 mai 2012 Business InternaţionalFMI avertizează: Prețul petrolului s-ar putea dubla în zece aniUn raport intern al Fondului Monetar Internațional (FMI) avertizează că prețul petrolului s-ar putea dubla în următorul deceniu, iar consumul va crește rapid începând chiar cu anul Andrei Cîrchelan
22 septembrie 2011 Ziarul de DuminicăDesfășurare de forțe culturale românești în Spania: literatură, muzică, filme, expoziții/ de Ziarul de duminicăRomânia este pentru prima oară țară invitată de onoare la Târgul Internațional de Carte LIBER, cea mai importantă manifestare de profil din Spania, desfașurată în acest an la Madrid Ziarul de Duminica
9 octombrie 2012 Business InternaţionalFMI înrăutățește prognoza pentru creșterea economiei mondialeliderilor din Statele Unite și Europa de a-și rezolva problemele fiscale amenință o recuperare a economiei mondiale deja lentă și aflată în dificultate, a avertizat Fondul Monetar Internațional Marius Oncu - Mediafax
4 noiembrie 2013 Bănci și AsigurăriRedevențele vor crește cu 25%, în afară de petrol și gazecu 25% redevențele pentru resursele naturale, cu excepția celor de petrol și gaze, a declarat luni premierul Victor Ponta, în urma finalizării negocierilor cu Fondul Monetar Internațional Ovidiu Tempea - Mediafax
10 octombrie 2013 Business InternaţionalFMI avertizează Grecia de necesitatea adoptării unor noi măsuri de austeritatenevoită să adopte noi măsuri de austeritate, cu impact de 6,7 miliarde de euro, în perioada 2014-2016, pentru a atinge obiectivele de ajustare fiscală, a avertizat Fondul Monetar Internațional Marius Oncu - Mediafax
16 mai 2013 Ziarul de DuminicăCărți și autori din România la Torino și la Praga/ de Ziarul de duminicăRomânia va participa, pentru a cincea oară consecutiv, la Salonul Internațional de Carte de la Torino (16 - 20 mai), aflat la a 26-a ediție și care are ca temă „Creativitatea. Ziarul de Duminica