4 ianuarie 2011 Business Hi-TechCu o capitalizare de 300 mld. $, Apple a ajuns a doua cea mai valoroasă companie din lumeCompania americană Apple, producătorul telefoanelor Apple și al computerelor Mac, a ajuns la o capitalizare de piață de 302,32 miliarde de dolari, devenind cea mai valoroasă companie Magraon Andreea
30 noiembrie 2010 CompaniiPetrom a finalizat lucrările de 130 mil. euro la cel mai mare sediu al unei companii localePetrom, cea mai mare companie din România, a finalizat lucrările la Petrom City, proiectul imobiliar situat în zona de nord a Bucureștiul, unde se vor muta până în primăvara anului Roxana Petrescu
17 noiembrie 2010 EvenimentZiarul Financiar a premiat cele mai valoroase companii și pe cele care au arătat ieșirea din crizăZF a premiat marți-seară cele mai valoroase zece companii din România în cadrul Galei ZF, care a reunit peste 300 de oameni de business, executivi și bancheri. Radu Racu
4 noiembrie 2010 Burse - Fonduri mutualeTopul celor mai tranzacționate companii de pe RASDAQ: 100 de acțiuni au făcut 94% din rulajul piețeiCel puțin jumătate din cele 100 de companii de pe RASDAQ care au avut în primele zece luni ale anului trazacții de peste 500.000 de lei s-ar putea califica la cota Bursei. Andrei Chirileasa
18 iulie 2011 CompaniiFiscul a adus la buget în primul semestru 1,3 mld. lei din controale la companii de statAgenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a atras la buget în prima jumătate a anului 1,3 mld. lei în urma controalelor la 3.500 de companii cu capital integral sau majoritar Claudia Medrega
27 iulie 2011 Business Hi-TechIBM deschide un birou și la Cluj. Compania continuă angajările și caută aproape 100 de IT-iștiCompania, care avea peste 1.500 de salariați anul trecut, are în prezent 85 de poziții deschise, în special în Bucureș… Adelina Mihai
11 noiembrie 2011 CompaniiSergiu Neguț, directorul general adjunct al Regina Maria, a plecat din companie după șase ani de mandatSergiu Neguț, care în ultimii șase ani a ocupat poziția de director general adjunct al operatorului de servicii medicale private Regina Maria, a renunțat la poziția deținută, atrib... Ioana David
21 decembrie 2011 Companii11 companii farma și-au schimbat șeful în 2011. Mai sunt posibile surprize pe sfârșit de an?11 companii și-au schimbat conducerea în 2011, cea mai recentă mutare fiind venirea lui Ovidiu Wencz la conducerea Farmaciilor Dona. Ioana David
14 noiembrie 2011 CompaniiCompania pe care este înregistrat hotelul JW Marriott a făcut afaceri mai mari cu 7,4% în S1Până la sfârșitul anului compania așteaptă afaceri de 104 milioane de lei, mai mult cu 6% față de anul anterior. Mirabela Tiron
16 noiembrie 2011 CompaniiPetrom este vizată de o investigație a Consiliului Concurenței. De ce este acuzată compania și ce riscă?OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, este investigată de Consiliul Concurenței împreună cu alte companii mari de pe piața carburanților pentru că ar fi încălcat reglementările Andrei Chirileasa