O carte care pe noi, cei trecuți printr-o dictatură comunistă, ne tulbură peste poate*). Se va fi întâmplat și aici ca în Albania lui Ismail Kadare, în orice caz dacă nu faptele ca atare, atmosfera a fost aceeași. Albania e împărțită în două, cea de sus și cea de jos, între care separările sunt totale, până și în limbă.
Cei de “sus”, adică liderii comuniști și instrumentele lor, Securitatea, vor să dețină controlul total asupra celorlalți, chiar și asupra gândurilor intime, vor să știe tot, instaurează teroarea pentru a-și atinge scopul. Totul se înregistrează, totul se ascultă, totul este îndosariat, toți sunt bănuiți de activități dușmănoase. Pentru ca reușita să fie deplină, autoritățile importă din China o cantitate impresionantă de dispozitive de întregistrare care sunt cusute în hainele oamenilor. Unele dintre ele se numesc “prinți”, nu sunt mai mari decât un nasture și, de regulă, sunt ascunse vederii. “Trei ani, «prinții» fuseseră «plantați» și «culeși» de multe ori, trimiseseră în pușcărie sau în lagăr zeci de oameni, uneori familii întregi, făcuseră tot orașul să delireze în somn, și totuși, acolo, sus, nimeni nu era mulțumit. Găseau mereu câte un pretext să strâmbe din nas.” Unul dintre cei cărora li se implantase un “prinț” însoțea o delegație de senatori francezi și era urmărit cu atât mai mult cu cât se presupunea că ar oferi cine știe ce informații străinilor. Dar bărbatul are un accident oribil și este îngropat cu prințul atașat la haină. “Îngroparea «prințului» împreună cu victima e un fapt demonstrat fără niciun dubiu.” Dar Securitatea nu se poate mulțumi cu această afirmație. Cere dezgorparea cadavrului și recuperarea “prințului”, în speranța că înregistrarea va oferi ceva indicii, chiar și după trei ani. “Nu era vorba de o anchetă banală, ci de un mesaj pe care dușmanii din interior reușiseră, după cum se părea, să-l transmită, în urmă cu trei ani, prin senatori francezi, întregului Occident. Și toate astea din cauza nepăsării dumneavoastră. Pentru că firul care duce la sursa răului aici s-a pierdut. Și, în loc ca lucrul acesta să vă alarmeze serios, ne trimiteți rapoarte peste rapoarte pentru a justifica pierderea, pentru a o minimaliza, utilizând chiar și figuri de stil…”
Firește, povestea este mai complicată decât acest fir narativ, se dezvoltă halucinant, cuprinde întreaga societate care e înspăimânattă de arestările fără șir, ajunge chiar la vârful ei, dictatorul însuși cerând eliminarea tututor opozanților, dar nu mai știi dacă o face dictatorul în persoană, ori sosia lui care apare în toate întrunirile publice, de teama atentatelor. Se anchetează tot ce mișcă, tema e atotcuprinzătoare pentru că “cuvântul aduce moartea”. “Ceea ce ajunge la urechile lor era lipsit de sens, ori putea avea fel de fel de înțelesuri, care mai de care mai ciudate. Aceeași nemulțumire o aveau și cei care descifrau benzile magnetice. Înregistrarea era perfectă, cuvintele limbii, aceleași, doar că ceva era modificat în utilizarea lor. Expresii necunoscute până atunci, porecle, prescurtări surprinzătoare, care te făceau să crezi că ești în fața unui dialog între niște oameni scăpați de la balamuc.” Interceptările permanente determină populația să recurgă tot mai des la un limbaj codificat, un soi de păsărească ininteligibilă, iar anchetatorii sunt depășiți. Recursul la cultură e imposibil, pentru că piesele de teatru care însemnau o descătușare sunt interzise. Decodificarea înregistrării microfonului scos după trei ani din mormânt dezvăluie cuvinte de neînțeles, dar cu suficientă forță cât să înspăimânte populația, Securitatea și chiar pe Dictator. Nu vom afla niciodată ce i-a trimis de dincolo de mormânt șefului securității locale, dar sigur l-a transformat și pe el într-un damnat.
Cum bine s-a spus de multe ori, “Spiritus” este un roman al obsesiei autorității. Un roman coleșitor.
*) Ismail Kadare – Spiritus. Editura Humanitas fiction, colecția “Raftul Denisei”. Traducere din albaneză de Marius Dobrescu.