Au fost puțini maeștri europeni ai nuvelei. Unul dintre ei s-a numit, fără dubiu, Stefan Zweig (1881-1942). A fost – și este – alături de Hermann Hesse, unul dintre cei mai citiți autori de limbă germană. A fost, chiar în timpul vieții, cel mai tradus scriitor german. Se traduce și astăzi masiv. Biografiile sale romanțate au și astăzi un succes fulminant. A mai scris romane, piese de teatru, note de călătorie. I-a fost dat să trăiască în vremuri tulburi, în prima jumătate a secolului trecut, în ultimii zece ani de viață s-a exilat, din cauza nazismului, iar în 1942 s-a sinucis. Ca nimeni altul a ilustrat teoria lui Goethe asupra diferenței dintre o povestire normală și o nuvelă, nuvela trebuind să relateze o întâmplare până atunci nemaiîntâlnită .
În acest an, Editura Humanitas a publicat două titluri de Stefan Zweig, cel mai recent nuvela “Douăzeci și patru de ore din viața unei femei”*). O poveste despre o izbăvire ratată și despre fragilitatea rațiunii în fața nevoii de iubire – spune editura. Nuvela a fost atât de cunoscută și de apreciată, încât a fost ecranizată de patru ori: în 1944 – în regia lui Carlos F. Borcosque, în 1952 – în regia lui Victor Saville, în 1968 – în regia lui Dominique Delouche și în 2002 – în regia lui Laurent Bouhnik, adică în spaniolă, în engleză și de două ori în franceză.
Subiectul pare, poate chiar este, banal. În atmosfera strălucitoare a Rivierei franceze, în plină belle époque,când o clipă de uitare de sine putea aduce dezonoarea, mai ales în cazul unei femei, o respectabilă doamnă, cu soț și copii mari, dispare în lume cu un june fermecător, la mai puțin de o zi după apariția acestuia. Firește, toți o condamnă, mai puțin naratorul, căruia o altă doamnă respectabilă, dar în vârstă, îi relatează o poveste oarecum asemănătoare, petrecută cu decenii în urmă, care sfârșise rău. Respectabila doamnă întâlnise la un cazinou un tânăr superb, fermecător, cu patima jocului de noroc, care, după ce pierde tot, vrea să se sinucidă. Îl salvează, petrece o noapte cu el într-un hotel și îl convinge într-o biserică să jure că nu se va mai apropia niciodată de jocurile de noroc. În aceeași seara, doamna îl vede în cazinou, dedându-se pasiunii sale. În fața tututor, tânărul cu mințile pierdute de patimă îi cere să plece, pentru că prezența ei îi aduce ghinion. Farmecul poveștii stă nu în faptele în sine, ci în atmosferă, în descrierea sentimentelor, în stilul superb.
Iată o mostră. Te poți îndrăgosti de mâinile cuiva? Respectabila doamna o face:”Și atunci am văzut (…) două mâini cum nu mai văzusem niciodată, două mâini care, asemenea unor animale înverșunate, se frământau una într-alta și se întindeau și se cabrau atât de convulsiv încât încheieturile degetelor trosneau cu zgomotul sec al nucilor ce se sparg. Erau mâini de o frumusețe rară, neobișnuit de lungi, neobișnuit de înguste și totuși strunite tare de mușchi, foarte albe, cu vârful unghiilor palide, cu spatula sidefie delicat rotunjită. (…) dar ceea ce m-a umplut de spaimă era pasiunea, expresia nebunesc de pătimașă, îmbrățișarea lor spasmodică. Am știut îndată că un om supraîncărcat își concentra pasiunea în vârful degetelor ca să nu-l sfărâme. Și acum, în clipa când bila s-a oprit cu un sunet sec, scurt, pe ruletă, și crupierul a strigat numărul… în acea clipă amândouă mâinile au căzut, despărțindu-se deodată, ca două animale doborâte de același glonte. Au căzut amândouă cu adevărat moarte, nu doar vlăguite. Au căzut cu o asemenea expresie de istovire, de dezamăgire, ca lovite de trăsnet, sfârșite, cum nu sunt în stare să exprim în cuvinte. Căci niciodată, și nici de atunci încoace, nu am văzut mâini atât de elocvente, în care fiecare mușchi era ca o gură și din care patima țâșnea prin pori aproape palpabilă”.
Cei care nu caută acțiune cu tot dinadinsul, nici mistere elucidate prin împușcături, cei care vor o lectură pașnică, în stare să-i poarte spre visare, paseiștii, în sfârșit, vor găsi în această carte subțire, care se citește dintr-o răsuflare, lectura idelaă.
*) Stefan Zweig – Douăzeci și patru de ore din viața unei femei. Editura Humanitas fiction, colecția “Raftul Denisei”. Traducere din germană și note de Ida Alexandrescu