Premiul Planeta este cea mai relevantă distincție literară spaniolă. Scriitorul Antonio Skármeta l-a obținut în anul 2003, pentru romanul “Dansul Victoriei”. Skármeta este scriitor, regizor, om de televiziune. S-a născut în 1940, a studiat filosofia la Universitatea din Chile. Și-a părăsit țara în 1973, după lovitura de stat a lui Pinochet, trăind timp de un an în Argentina, iar apoi s-a mutat la Berlin. A fost profesor de tehnică narativă la Universitatea din Chile. A tradus din autori precum Francis Scott Fitzgerald și Jack Kerouac. Astăzi este ambasadorul republicii Chile în Germania. Și-a câștigat faima internațională în 1986 cu “Ardiente paciencia”, roman devenit celebru sub numele de “Poștașul lui Neruda”, ecranizat în 1994, într-o coproducție franco-italo-belgiană, cu Philippe Noiret într-unul dintre rolurile principale, un film care a devenit cel mai vizionat film străin în Statele Unite. Un roman după care s-a făcut și o operă, cu Placido Domingo în rolul lui Neruda, la Opera din Los Angeles, în 2010. Romanul a fost tradus și la noi, la Editura RAO, de Ileana Scipione. Vorbind despre romanele sale, Antonio Skármeta declara că, spre deosebire de Garcia Marquez și Cortazar, preferă să scrie o literatură mai realistă, în care când cineva moare, moare de-a binelea.
Cam așa se întâmplă și în romanul premiat “Dansul Victoriei”. Și după acest roman s-a turnat un film de succes, “El baile de la victoria” / “Dansul victoriei”, în regia lui Fernando Trueba, cu Ricardo Darín, Abel Ayala și Miranda Bodenhofer în rolurile principale, film prezentat anul trecut la Institutului Cervantes din București. Acțiunea se petrece tot în Chile, după dictatura lui Pinochet, când traumele se văd în continuare în întreaga societate – copii ai căror părinți s-au numărat printre dispăruții fără urmă, torționari care încă mai încearcă să-și ascundă urmele.Odată cu instalarea democrației, președintele chilian decretează amnistie generală pentru toți cei închiși pentru delicte fără vărsare de sânge. Printre cei amnistiați se află tânărul Ángel Santiago, închis pentru că furase un cal, și veteranul Vergara Grey, un faimos spărgător de seifuri. Vârstnicul Vergara Grey vrea să se retragă și nu visează decât să fie împreună cu familia sa din nou. Tânărul Angel vrea să se răzbune pe șeful închisorii care îi instigase pe deținuți și participase la violul său colectiv și cumplit. Mai vrea să dea marea lovitură a vieții sale, după un plan “genial” pus la cale de un deținut care n-a avut norocul amnistierii. Visele amândurora se fac pulbere când apare adolescenta Victoria, exmatriculată din școală pentru absențe fără rost, dar care vrea să ajungă balerină și să danseze pe scena teatrului Muncipal din Santiago de Chile. Între cei doi tineri se naște o emoționantă poveste de iubire. Firește, acțiunea se complică, pe urmele tânărului e trimis un asasin profesionist care își îndeplinește misiunea, nu intrăm în amănunte.
Dar există în acest roman o scenă demnă de toate romanele sud-americane și care cu certitudine va fi contribuit la premierea romanului. Cei doi foști deținuți pun mâna pe teatrul Municipal, printr-o acțiune de comando, cu ajutorul carabineirilor, și fac în așa fel încât Victoria să danseze pe scena visată, iar un celebru critic muzical să asiste, alături de o mână de oameni, la dans, și să publice o cronică în ziarul său de prestigiu. Grandios de-a dreptul. Marea lovitură care urmează aproape că nu mai contează.
Antonio Skármeta – Dansul Victoriei. Editura RAO. Traducere de Alexandra Zachia