Probabil multora li se întâmplă cum mi s-a întâmplat mie: e greu să te decizi să începi să citești acest roman*) înainte de toate pentru că aparține unei literaturi mici, iar piața e invadată de romane mai mult sau mai puțin valoroase, ținând de literaturi dominante, promovate cu surle și trâmbițe; în cele din urmă, nu știi peste ce dai. Dar cine se încumetă să citească Incerta glorie, chiar și fără o minimă documentare anterioară, descoperă o carte formidabilă – cel mai bun roman catalan, cum îl aprecia distinsul critic Sam Abrams, la recentul colocviu de literatură catalană desfășurat la București (un distins critic căruia „Ziarul de duminică” i-a luat un interviu în numărul din 17 aprilie). Un scriitor extraordinar și un traducător extraordinar. Un roman scris într-o limbă admirabilă și tradus admirabil – distinsa traducătoare ar merita un premiu pentru răsfățul limbii din această carte. Iar cine încă nu se încumetă să deschidă această carte, copleșit de avalanșa din stivele de cărți care îndoaie tarabele librarilor, poate afla că romanul – născut greu, refăcut, interzis de cenzura franchistă pentru „ideile eretice” și „limbajul obscen” și iar refăcut, publicat inițial parțial, fără vreun ecou, dar tradus în franceză, acoperit de glorie și în cele din urmă publicat și în Spania în întregime și încununat cu premii literare – este și singurul pe care Joan Sales l-a scris, într-o viață care, ea însăși, poate fi subiect de carte.
Joan Sales (1912-1983) a studiat dreptul, s-a înscris în 1928 în Partidul Comunist Catalan, l-a părăsit repede dezamăgit, a participat voluntar la războiul spaniol, nu s-a simțit în largul lui nici în armată și a fost expulzat, iar când trupele franchiste au câștigat războiul, a plecat în exil în Franța, Haiti și Mexic. În 1948, revine în Catalonia, se dedică activității de editor de literatură în limba catalană (interzisă la orice nivel oficial), pe care o considera un factor esențial în refacerea identității naționale.
S-a scris destul de mult despre perioada republicilor spaniole, a războiului civil, internaționalizat, inclusiv despre Catalonia acelor ani. Multe dintre aceste cărți, unele de autori celebri, precum George Orwell, au fost traduse și în română. Niciuna însă nu se compară cu „Incerta glorie”. Un roman în mare parte din scrisori adresate de cei trei eroi – doi băieți și o fată, prieteni, colegi de facultate, aruncați în locuri diferite de războiul care le spulberă toate iluziile despre o societate cum și-o doresc și despre gloria personală și care ajung să nu se mai știe, după ce ajunseseră să se urască.
Autorul însuși se confesează: „«The uncertain glory of an april day…» Orice pasionat de Shakespeare cunoaște aceste cuvinte – și, dacă ar trebui să rezum romanul meu într-un singur rând, nu aș face-o altfel.
Există un moment în viață în care parcă ne-am trezi dintr-un vis. Am încetat să fim tineri. Era limpede că n-o să putem fi veșnic; ce însemna a fi tânăr? Ma jeunesse ne fut qu’un tenebreux orage, zice Baudelaire; poate orice tinerețe a fost, este, va fi. O furtună întunecată brăzdată de fulgere de glorie – incertă glorie –, într-o zi de aprilie…
O dorință oarbă ne pune în mișcare în timpul acelor ani zbuciumați și dificili; căutăm, conștient sau nu, o glorie pe care nu am ști s-o definim. O căutăm în multe lucruri, dar mai ales în iubire – și în război, dacă războiul ne iese în cale. Acesta a fost cazul generației mele.
Setea de glorie devine, în anumite momente din viață, dureros de arzătoare; o sete cu atât mai arzătoare cu cât gloria de care suntem însetați este mai incertă; vreau să spun, mai enigmatică. Romanul meu încearcă să surprindă asemenea momente prin unele din personajele lui. Cu ce rezultat? Nu eu sunt cel ce trebuie să o spună.”
Războiul descris de Sales este unul absurd: „am fost republicani fiindcă zona în care ne aflam, ai cărei fii eram, era republicană; de-am fi fost fiii celeilalte, am fi fost de partea ei. Au fost, da, unii care au trecut dintr-o parte în alta și invers.”
Un război în care „oricine ar câștiga, eu am pierdut”. Și în care își imaginează ce va urma la sfârșitul luptelor: „Cel mai rău la războaie e că pe urmă se scriu romane; despre ăsta or să se scrie unele ultraidioate, ultrasiropoase și ultradeocheate: or să apară tineri eroi minunat de neînfricați, fetițe angelice minunat de chipeșe.” Joan Sales scrie exact opusul!
Straniu este că, oricâte lupte s-ar descrie, războiul din romanul lui Sales rămâne multă vreme o bizară abstracție, personajele discută mai degrabă la nesfârșit despre el. „Ne beam cafeaua și ne aruncam în interminabile discuții ideologice; erau printre noi reprezentanți ai celor mai ireconciliabile tendințe, anarhiști, republicani de centru și de stânga, social-democrați, separatiști, comuniști. Cei din urmă – o grămadă de varietăți și calibre, staliniști, troțkiști, catalaniști-proletari și-ncă unii, care condamnau atomizarea marxismului, cum spuneau, în secte aflate în dușmănie de moarte și întemeiaseră alta, de «unificare dialectică». Mereu pe buze cu dialectica lui Hegel, teza, antiteza, ei voiau să fie sinteza. Poate cel mai singular dintre grupurile comuniste care veneau la întâlnirile noastre era cel format din băiatul slab înalt, blond, Orfila îl chema, și din cel gras, scund, brunet, Bracons; Orfila și Bracons nu erau de acord cu niciun alt grup, nici măcar cu cel al unificării dialectice; militau pentru un conglomerat sintetic de marxism și freudism, căci, după ei, materialismul economic al lui Marx trebuia completat cu materialismul sexual al lui Freud.”
Oamenii obișnuiți trăiesc dincolo de facțiunile politice, nu le înțeleg și pare nici să nu-i intereseze cu adevărat. Sales e mai preocupat de descrierea atmosferei vieții zilnice, personale, decât de încercarea de a explica politica. Romanul nu este un document istoric și, deși există nenumărate secvențe care reflectă războiul, atenția e mai degrabă pe evoluția caracterelor.
Un roman cu eroi și anti-eroi, cu caractere ferme și caractere ambigue, toate memorabile, cu falii între generații, cu eșecuri înșirate ca pe ață, în toate planurile, cărora tinerii nu știu să le vină de hac, în care, de la un punct încolo, cobori ca într-o magmă incandescentă, care te lasă să respiri și nu te ucide, dar abia te lasă să vezi realitatea unui război în interiorul altul război, totul copleșind, fără speranță.
*) Joan Sales – Incerta glorie, Editura Meronia. Biblioteca de cultură catalană. Traducere din limba catalană și cuvânt-înainte de Jana Balacciu-Matei