Ernest Hemingway iubea enorm femeile, aventura, pisicile, vânătoarea și coridele. Moartea l-a urmărit toată viața – tatăl său s-a împușcat în cap, sora sa a luat o supradoză contra durerilor, fratele său s-a împușcat și el, a treia sa soție s-a otravit când a orbit, alți oameni pe care i-a întâlnit și i-au fost apropiați au dispărut la fel – de pildă baroana care i-a devenit eroină în “Dincolo de fluviu și printre copaci” care s-a spânzurat. Participant la primul război mondial, a fost grav rănit de un obuz. A avut o predispoziție pentru accidente – de mașină, de avion. Prin urmare, n-ar trebui să mă mire că moartea e ca un fir foarte vizibil în toată creația lui Hemingway, era obișnuit cu ea. Pe de altă parte, elementul autobiografic a avut o mare importanță în scrierile lui Hemingway, în majoritatea cazurilor pornite de la întâmplări reale și de la oameni pe care i-a cunoscut. A socotit că trebuie să scrie doar despre lucrurile pe care le cunoștea profund. Între cele cunsocute profund erau și coridele.
“Moarte după-amiaza” a fost publicată pentru prima dată în 1932 și este aproape un documentar despre coride, acest spectacol-ceremonie, tragic și revelator.“Hemingway descrie și explică aspectele tehnice ale acestui ritual, intensitatea impresionantă, spirituală, și frumusețea clasică a luptei dintre un om și un animal. Văzute prin ochii lui, coridele devin o artă, un balet cu o coregrafie specială, cu artiști stranii, de la amatori, la maeștri ai grației și vicleniei. Iar în stilul tipic al lui Hemingway, această istorie grandioasă a luptelor cu tauri devine pe parcurs o meditație asupra naturii lașității și curajului, asupra aventurii și morții, adusă la viață de comentariile sale abrupte.”
În seria de autor inițiată de Editura Polirom, a apărut anul trecut și “Moarte după-amiază”.*) Scriitorul este conștient de la început de riscul pe care și-l asumă scriind despre un asemenea subiect. “M-am dus în Spania văd luptele cu tauri și să încerc să scriu despre ele așa, pentru mine. Credeam c-o să fie vorba despre un spectacol primitiv, crud și barbar, care n-o să-mi placă, dar că o să pot vedea un anumit tip de acțiune decisivă, iar ea o să-mi dea acea senzație de viață și moarte pe care mă străduiam s-o prind. … Ar putea fi un lucru bun să avem o carte despre luptele cu tauri în engleză, iar o carte care să trateze serios un subiect atât de amoral ar putea avea o oarecare valoare.”
Hemingway își ia, cum spune, treaba în serios și reușește o carte cum nu s-a mai scris, în care prezintă luptele cu tauri în toate aspectele lor. Nu este o lucrare istorică, nici una exhaustivă, dar are o mulțime de referiri istorice, iar coridele sunt descrise și în evoluția lor. Nu este un compediu, dar explică toate tehnicile de ucidere a taurului, dar și relația dintre matador și taur în complexitatea ei. Nu este un banal tratat despre luptele cu tauri, ci cea mai bună carte despre coridă și sensurile ei. Atinge și subiecte sensibile: “Dacă spaniolii au o trăsătură specifică, aceea este mândria, și dacă mai au una, este bunul-simț, iar dacă mai au și o a treia trăsătură în comun, ea este lipsa simțului practic. Pentru că sunt mândri, nu-i deranjează să ucidă. Simt că sunt demni să ofere acest dar. Cum au bun-simț, sunt interesați de moarte și nu-și petrec toată viața evitând să se gândească la ea și sperând că nu eixstă, ca s-o descopere doar în clipa morții. … Două lucruri sunt necesare pentru ca o țară să fie îndrăgostită de coridă. Primul este ca taurii să fie crescuți în acea țară și al doilea ca locuitorii ei să fie interesați de moarte.”
Sunt îngrozit de luptele cu tauri, le detest. Dar am citit cartea lui Hemingway cu pasiune, ca să înțeleg. Nu mi-a plăcut nimic din ce dezvăluie el, dar accept că există în lume și lucruri care nu trebuie să-mi placă neapărat. Corida nu putea apărea decât în Spania. Nu am o aplecare pentru nimic din ce descrie Hemingway în această carte, dar nu pot să nu-i laud măiestria de a mă fi făcut să citesc cele aproape trei sute de pagini despre un subiect pe care-l detest. Cărții ca atare i se adaugă zeci de pagini de imagini incredibile, alte zeci de pagini de glosar cu absolut toți termenii și sintagmele specifice luptelor cu tauri. O performanță.
*) Ernest Hemingway – Moarte după-amiază, Editura Polirom. Traducere din limba engleză și note de Ionuț Chiva