crestere economica
604 articole · RSS
Ponta: În afară de două țări baltice, România are cea mai mare creștere economică pe primul semestru, din UE
România a înregistrat în prima jumătate a anului a treia mare creștere economică din Uniunea Europeană, după două state baltice, a declarat joi seara premierul Victor Ponta, în cadrul unui i...
Economia chineză ar putea încetini la 4-5% până în 2020
Un număr mare de analiști de top consideră că economia Chinei va continua să crească, însă într-un ritm din ce în ce mai redus, posibil de până la 4-5% la sfârșitul deceniului, scrie CNBC.
După ce a cerut timp de două decenii privatizare, restructurare și austeritate, acum FMI vorbește despre creștere economică și consum
Lagarde, FMI: Economia are nevoie de investiții și consum. Nu poate crește doar cu exporturi.
Discurs istoric azi la BNR al șefei FMI: putem avea creștere economică fără bani? Cele 10 întrebări pe care le pune ZF
Economia este „macrostabilizată“, dar letargică. De unde pot veni sursele de creștere fără finanțare străină și cu băncile în blocaj?
Economia Chinei gâfâie tot mai tare: avansul PIB a fost din nou sub așteptări. Care a fost principala frână?
Creșterea economică a Chinei a continuat să încetinească în trimestrul al doilea, la 7,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, din cauza evoluției mai slabe a producției industriale și...
Șefa FMI vine la București să aducă o nouă paradigmă de creștere economică
Franțuzoaica Christine Lagarde, 57 de ani, care conduce FMI din vara anului 2011, se află astăzi și mâine la București, discursul-cheie urmând să se concentreze pe identificarea unei noi par...
România, „blocată în tranziție“ și cu o populație în scădere
Ratele de creștere economică estimate pentru economiile în tranziție din Europa de Est sunt insuficiente pentru a asigura o convergență la nivelul de trai din țările cu venituri mari în urm...
Economistul-șef al BERD: România și restul țărilor din Europa de Est nu ating nici în 20 de ani nivelul de trai din țările dezvoltate
Ratele de creștere economică estimate pentru economiile în tranziție din Europa de Est sunt insuficiente pentru a asigura o convergență la nivelul de trai din țările cu venituri mari în urmă...
Semnale alarmante: industria a revenit în teritoriul negativ în luna mai, iar exporturile au staționat la nivelul din mai anul trecut
Producția industrială, unul dintre cei mai importanți indicatori din economie, a revenit pe scădere în luna mai, iar evoluția s-a reflectat și la nivelul exporturilor, care au staționat la n...