criza datoriilor
404 articole · RSS
Soros: Actuala criză financiară îmi amintește de căderea Uniunii Sovietice
Miliardarul american George Soros susține că evoluția piețelor financiare europene, de la izbucnirea crizei în 2008 până în acest moment, îi amintește de căderea Uniunii Sovietice, potrivit...
Apel disperat al șefului BCE: Nu mai este timp de pierdut, criza a devenit sistemică, orice întârziere în recapitalizarea băncilor va fi dezastruoasă
Jean-Claude Trichet, care se pregătește să părăsească funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a cerut astăzi guvernelor și băncilor centrale din Uniunea Europeană să acțione...
CE vrea să ne liniștească: România are un risc fiscal de două ori mai mic decât Grecia
România are un risc fiscal apropiat de media Uniunii Europene (UE) și de două ori mai mic decât cel al Greciei, acesta reflectând vulnerabilități legate de necesarul de finanțare actual și p...
Așteptări ridicate la Tokyo în privința rezolvării crizei. Bursele și euro cresc
Bursele din Asia au urcat ușor luni, iar indicii futures ai piețelor europene sunt în creștere și moneda euro s-a apreciat cu 1%, după ce Franța și Germania au promis să prezinte până la sfâ...
FMI avertizează: Europa de Est ar putea fi lovită sever de criza datoriilor
Fondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat că Europa de Est ar putea fi lovită sever de criza datoriilor suverane și a cerut guvernelor din statele emergente să consolideze disciplina fi...
Merkel și Sarkozy, la sfârșitul întâlnirii de la Berlin: Promisiuni, fără nimic concret
Liderii Germaniei și Franței au promis duminică să prezinte un nou pachet prin care speră să pună capăt crizei datoriilor din zona euro până la finele lunii, dar nu au oferit detalii, inform...
Merkel și Sarkozy se vor întâlni astăzi pentru a rezolva diferendele cu privire la rezolvarea crizei datoriilor suverane
Cancelarul german Angela Merkel speră să rezolve azi diferendele avute cu președintele francez Nicolas Sarkozy cu privire la felul cum vor fi folosiți banii UE pentru contracararea crizei da...
Banca cu picioare de lut. Începe divizarea băncii Dexia?
Dexia pare a fi tot mai aproape de o divizare, Franța, Belgia și Luxemburgul căutând să își protejeze diviziile locale de criza datoriilor suverane care amenință sistemul financiar european,...
Spania se teme că va rata ținta de creștere economică pentru anul acesta
Economia spaniolă nu-și va putea, probabil, atinge ținta de creștere economică stabilită pentru anul acesta, de 1,3%, semn că Spania se adâncește și mai mult în nisipurile mișcătoare în care...