Curs BNR — 12.11.2026 EUR 5,3459 USD 4,8155 GBP 6,3935
În direct

educatie

197 articole · RSS

Avem cele mai mici investiții în elevi din Europa: Statul român cheltuie, de la clasele I-IV până la liceu, câte 500 de euro pe an cu un elev. În Polonia finanțarea este de două ori mai mare, iar în Norvegia de cinci ori
ZF 24 · Analiză ZF

Fiecare elev român beneficiază de o finanțare de aproximativ 500 de euro pe an din partea statului, acesta fiind costul standard (aferent unui elev din învă­țământul gimnazial din mediul urb...

Corina Mirea · 15.01.2014 · 20:04 · 6 min
De ce este mai importantă eradicarea corupției decât investițiile în educație pentru dezvoltarea economică a unei țări
Profesii

De ce este mai importantă eradicarea corupției decât investițiile în educație pentru dezvoltarea economică a unei țări

Nivelul ridicat al corupției dintr-o țară face ca toți banii investiți în educație să fie irosiți pentru că tinerii bine pregătiți vor migra spre țările în care sistemul este mai corect, red...

Octavian Calei · 12.01.2014 · 18:36 · 3 min
Românii investesc doar 0,8% din venituri și rezervă educației doar 0,3% din cheltuielile de consum
Eveniment

Românii investesc doar 0,8% din venituri și rezervă educației doar 0,3% din cheltuielile de consum

Veniturile medii pe gospodărie au fost în trimestrul al treilea al anului trecut de 2.528 lei pe lună, iar cheltuielile au însumat 2.267 lei, aproape 90% din venituri, a anunțat ieri Institu...

Emil Popescu - Mediafax · 09.01.2014 · 00:02 · 2 min
Isărescu: A face politică monetară cu un public needucat este dificil. Vrem ca educația financiară să nu rămână doar la nivelul elitelor
Eveniment · E greu pentru oameni să înțeleagă o criză financiară dacă nu au o mentalitate adecvată

Isărescu: A face politică monetară cu un public needucat este dificil. Vrem ca educația financiară să nu rămână doar la nivelul elitelor

Educația financiară ar trebui să nu rămână doar la nivelul elitelor, ci să se răspândească în rândul maselor, deoarece este dificil să faci politică monetară și economică cu un public needuc...

Claudia Medrega · 28.11.2013 · 00:04 · 4 min
Top trei subiecte în The Wall Street Journal de astăzi
Business Internaţional

Top trei subiecte în The Wall Street Journal de astăzi

Armata americană reduce beneficiile Comandanți de top ai armatei americane au acceptat planul de reducere a sumeleor suplimentare plătite militarilor pentru locuințe, educație și sănătate, î...

Ștefan Stan · 18.11.2013 · 10:54 · 1 min
Biografii comentate (XXXIX). George Orwell (pseudonimul lui Eric Blair), romancierul antistalinist / de Călin Hentea
Ziarul de Duminică · OAMENII PROPAGANDEI

Biografii comentate (XXXIX). George Orwell (pseudonimul lui Eric Blair), romancierul antistalinist / de Călin Hentea

George Orwell s-a născut în India într-o familie de clasă mijlocie a fostului Imperiul britanic, fapt care i-a asigurat o educație conformă tradițiilor britanice urmate de studii la colegiul...

Calin Hentea · 14.11.2013 · 23:37 · 7 min
Eveniment

Radiografia bugetului pe 2014. Ce ministere primesc mai mulți bani

Guvernul va discuta astăzi bugetul anului 2014, care ar urma să fie orientat mai mult pe investiții și stimularea creșterii economice, jumătate dintre ministere urmând să primească mai puțin...

Claudia Medrega · 14.11.2013 · 00:08 · 1 min
„Doar mediul privat mai poate reinventa școlile profesionale din România“
Profesii

„Doar mediul privat mai poate reinventa școlile profesionale din România“

Singura șansă prin care România mai poate scoate muncitori calificați din școli profesionale este ca aceste instituții să fie repuse pe picioare prin investiții în echipamente și programe de...

Corina Mirea · 10.11.2013 · 21:09 · 3 min
Siveco și Insoft, printre companiile care au depus oferte pentru software-ul antiplagiat
Business Hi-Tech

Siveco și Insoft, printre companiile care au depus oferte pentru software-ul antiplagiat

Ministerul Educației a primit două oferte pentru cumpărarea unei soluții IT de gestiune a tezelor de doctorat și a titlurilor universitare, care va permite, printre altele, verificări antipl...

Adrian Dumitrache - Mediafax · 29.10.2013 · 00:00 · 1 min