insolventa
769 articole · RSS
Un investitor român și altul străin sunt cu ochii pe Flanco
Un retailer român și un grup internațional de comerț care are deja activități la nivel local și-au manifestat inte resul pentru a prelua rețeaua de magazine Flanco aflată în insolvență, potr...
Ce planuri are noul șef al diviziei corporate a UniCredit, adus tocmai din Hong Kong
Încurajarea clienților să se orienteze mai mult spre export, întărirea asistenței pentru cei care riscă să ajungă sau ajung în insolvență și sofisticarea produselor de finanțare pentru clien...
Creditorii au aprobat planul de reorganizare al Leonardo
Planul de reorganizare al Leonardo, cel mai mare retailer român de încălțăminte și accesorii, propus de Florin Panea, proprietarul companiei, și de administratorul judiciar Casa de Insolvenț...
Uztel Ploiești, a doua insolvență de pe Bursă într-o săptămână
Conducerea producătorului de utilaj petrolier Uztel Ploiești (UZT) a anunțat că va depune astăzi cererea de insolvență către Tribunalul Teritorial Prahova din cauza continuării declinului vâ...
Timiș: Băncile creează concurență neloială pentru că țin în viață companiile în insolvență
Radu Timiș, acționarul și președintele producătorului de mezeluri CrisTim, susține că băncile nu ar trebui să susțină financiar companiile aflate în insolvență, deoarece acumulează active to...
Tot mai multe companii americane intră în insolvență
Numărul cererilor pentru intrarea sub protecția legilor falimentului a crescut în Statele Unite cu 20% în perioada iulie 2009-iunie 2010, potrivit datelor publicate de Biroul Administrativ a...
Dezvoltatorul Impact scapă pentru moment de procedura de insolvență
Curtea de Apel București a suspendat provizoriu procedura de insolvență a dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP), condus de Dan Ioan Popp (foto), care a fost deschisă...
Impact a obținut suspendarea provizorie a deciziei de intrare în insolvență
Compania de dezvoltare imobiliară Impact Developer & Contractor a obținut în instanță suspendarea provizorie a procedurii generale de insolvență, după ce a făcut recurs la o decizie luată de...
Cum s-a „dezumflat“ într-un an o afacere în retail de 45 mil. €
La un an de la intrarea voluntară în insolvență, compania SPAR deținută de frații Ioan și Floare Cuc din Arad a rămas cu 25-30 din cei peste 700 de angajați pe care îi avea la finele lui 200...