investitii la Bursa
28 articole · RSS
Opinie Andrei Chirileasa: Știm să cheltuim, nu și să investim
În timp ce Bursa de la București și-a sărbătorit săptămâna trecută aniversarea a 15 ani de la primele tranzacții cu listarea prin corespondență a acțiunilor grupului german Daimler, pe bursa...
Investitorii și-au pierdut interesul pentru Bursă, care bate pasul pe loc
Bursa a scăzut cu 0,58% vineri, într-o piață liniștită și în care majoritatea investitorilor au continuat să adopte poziții de așteptare, astfel că BVB a înregistrat una dintre cele mai redu...
Investitorii ignoră remanierile și privesc optimiști spre bursele externe
Acțiunile listate la Bursa de Valori București (BVB) au închis ședința de joi cu un avans mediu de 0,77%, după trei zile consecutive de scădere, iar cel mai important câștig a fost consemnat...
Cum văd analiștii sfârșitul de an pe Bursă?
După un început de an marcat de creșteri furtunoase pe fondul așteptărilor privind revenirea economică mondială și un trimestru al doilea care a adus printre cele mai mari corecții de pe Bur...
Nici anunțurile listărilor de stat nu mai mișcă Bursa
Bursa a crescut joi cu 0,47%, susținută în principal de ascen siunea acțiunilor OMV Petrom (SNP), de 2,15%, rulajul pieței fiind unul destul de important, transferurile din piață cumulând 6,...
Investitorii și-au marcat profiturile în așteptarea raportărilor financiare
Bursa și-a temperat ritmul ascendent și a încheiat ședința de marți în creștere cu 0,32%, într-o piață în care speculatorii au încercat să își marcheze profiturile, iar lichiditatea a fost c...
Lucian Isac, Estinvest: Candidatii perfecti pentru un portofoliu pe indici sunt BET si BET-FI
Directorul general al societatii de brokeraj Estinvest, Lucian Isac, considera ca oferta de indici bursieri pe baza carora se pot intocmi portofolii de actiuni nu este foarte variata.
Emotiile castiga lupta cu ratiunea pe Bursa
Tudor Chirila, solistul trupei Vama si actionar al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), afirma ca ar vrea sa isi vanda actiunile la operatorul de piata pentru ca "am un «feeling» ca acum este m...
Micii investitori au scos 11,3 mil. de euro de pe Bursa in august
Persoanele fizice rezidente au inregistrat in luna august vanzari nete la Bursa in valoare de 11,3 mil. euro, acestia fiind si cei mai activi de pe piata luna trecuta, potrivit statisticilor...