opinie
1.129 articole · RSS
Cum de a devenit o slăbiciune - intermedierea bancară scăzută - un atu pentru economia românească?
Nimeni nu își imagina acum 10 ani, când România se uita cu jind la cele 10 țări din estul și sudul Europei care urmau să intre în Uniunea Europeană în 2004, printre care și Cipru, că România...
Adrian Vasilescu, BNR: Bank of Cyprus – alternativa bună
Soarta sucursalei din București a Bank of Cyprus preocupă, în aceste zile, întregul sistem mass-media. Se înmulțesc întrebările în timp ce, fapt firesc, răspunsurile sunt puține. Și nici nu...
La ce bancă să-mi pun banii? Dacă băncile și-ar publica lunar propriii indicatori financiari și notele pe care le primesc de la BNR, îngrijorările oamenilor s-ar mai reduce și ar fi mai bine administrate
Dintr-o dată apariția crizei din Cipru acum o lună, care se va lăsa cu pierderea unei bune părți a banilor pentru cei care au avut depozite la băncile cipriote de peste 100.000 de euro, a de...
Despre “mintea cea de pe urmă” a celor care ne-au condus…..și ne mai conduc, încă
Zilele acestea, Academia de Studii Economice, în opinia mea una din cele mai prestigioase universități din Europa de Sud-Est, al cărui absolvent este și subsemnatul, a aniversat centenarul....
Cămătarii, Curtea Constituțională și Premiul Nobel
În anul 1991, Premiul Nobel pentru economie a fost acordat englezului Ronald Coase „pentru descoperirea și clarificarea semnificației costurilor de tranzacționare și drepturilor reale în str...
Cristian Tudorescu: Piața de capital să se orienteze cu fața către ofertele statului roman
În aceste zile, în care prim-planul subiectelor de presă în legătură cu piața de capital este luat de decizia consiliului de administrație de a revoca din funcție directorul general al BVB,...
Opinie Daniel Dăianu: Suferinta IMM-urilor. Cum le-ar putea ajuta băncile, piata de capital și Statul
Datele arata o suferinta tot mai mare a IMM-urilor in tarile europene. Criza loveste in afaceri, ceea ce reduce capacitatea de a rambursa credite, uneori de a supravietui. Volumul creditelor...
BVB - un cuib de viespi. Toată lumea se ceartă cu toată lumea, dar nu se construiește nimic
Încă un scandal la bursă, încă un CEO demis. Nu ar trebui să mai mire pe nimeni.
Ponta mai are puțin și scapă de Băsescu, dar economia reală îl ajunge amenințător din urmă. În loc să iasă la suprafață, premierul se afundă într-o mlaștină a politicului, care nu duce nicăieri
Nu știu ce este mai important pentru președintele Băsescu, pentru premierul Ponta sau pentru miniștri, numirile de procurori sau situația din Cipru? La cum se bat în spatele ușilor închise,...