Romanul scriitorului saudit Yousef Al-Mohaimeed, Capcanele miresmei (traducere din limba arabă și note: Oana Ghica; prefață: Mihai C. Pătru; coperta: Gabriel Bițună), recent apărut la Editura Ars Longa, cel de al optulea volum din colecția “Alif” coordonată de eminentul arabist George Grigore, oferă cititorului un moment de reflecție asupra avatarurilor unei condiții umane strivite sub apăsarea unei realități dure și, deseori, dezumanizante.
Aparent lipsit de o coerență a discursului narativ, romanul lui Yousef Al-Mohaimeed se distinge printr-o arhitectură subtilă și elaborată care amintește în fundal de o construcție de factură decameronică, unde personajele se întâlnesc condiționate, în cazul de față, de o înlănțuire de evenimente determinate de esența inexorabilă a unor destine similare care, prin forța evenimentelor exterioare de necontrolat, se transformă în tot atâtea condiții ale damnării, unde speranța nu își mai poate găsi locul.
În acest context, miresmele devin, într-un sens aproape proustian, un leitmotiv, constituind liantul simbolic al vieților și destinelor eroilor lui Al-Mohaimeed care, captivi într-o lume marcată de perpetuum-ul mobile al opulenței și indigenței, cad în “capcana” acestora, mânați nu de lăcomie, ci de nevoia primară de a-și face loc printre meandrele sinuoase ale unei existențe împinse departe de aparențele strălucitoare ale unei societăți marcate de contraste și de legi nescrise perpetuate de rădăcinile adânci ale tradiției.
Astfel, caleidoscopic, evenimentele narate și personajele care le însuflețesc țâșnesc din oglinda nedeformată a realității într-un ritm alert, cristalizându-se în jurul celor două figuri centrale care se unesc până la contopire în malaxorul cenușiu al metropolei: fostul beduin-tâlhar Turad și fostul sclav sudanez Al-Tawfiq, primul, exponent al unei false libertăți, iar cel de al doilea, al unei adevărate și inumane sclavii, ambii plasați, prin naștere și destin, la marginea societății umane.
Strivite sub povara unei servituți citadine ancorate într-o cultură aparent modernă, dar în fapt profund închisă într‑o autosuficiență împietrită, dezumanizantă și plină de dispreț și cruzime, personajele scriitorului saudit refac un traseu simbolic care, prin episoadele singulare ale discursului narativ, re-creează o imagine monstruoasă a ipocriziei individuale și colective, dezvăluind cu sinceritate și curaj tarele alterității stranii a unei societăți ale cărei inconsecvențe dramatice răzbat cu putere de sub cortina nepăsării.
Yousef Al-Mohaimeed, Capcanele miresmei. Traducere din limba arabă și note de Oana Ghica; prefață: Mihai C. Pătru; coperta: Gabriel Bițună. Editura Ars Longa