Colin Goodman, brokerul de la firma ICAP supranumit “Lord Libor”, a fost acuzat alături de alți doi colegi de justiția americană de fraudă și conspirație, în scandalul manipulării ratelor Libor, scrie Financial Times.

ICAP este cea mai mare companie de brokeraj din lume care tranzacționează pentru instituții financiare. Compaia a plătit 55 de milioane de lire pentru a ajunge la o înțelegere cu autoritățile americane și britanice, iar ca parte din acord, firma a trebuit să recunoască implicarea celor trei angajați în manipularea ratei Libor în raport cu yenul japonez.

Colin Goodman, Darrell Read șI Daniel Wilkinson sunt acuzațI pentru trei tipuri de infracțiuni de fraudă și conspirație, în urma procesului intentat de Departamentul de Justiție din SUA. Pentru fiecare cap de acuzare, brokerii riscă 30 de ani de închisoare.

“Lord Libor”, împreună cu ceilalți doi brokeri, este acuzat că “a răspândit intenționat țI  în mod repetat informații false către bănci și investitori, încercând să miște piețele pentru a genera beneficii clienților proprii, în dauna celorlalțI jucători din piață”, conform declarațiilor făcute de Mythili Raman, de la Departamentul de Justiție din Statele Unite.

Cei trei brokeri sunt acuzațI că ar fi ajutat un trader de la grupul elvețian UBS să manipuleze rata Libor, în schimbul unor “bonusuri trimestriale”. Procurorii au descoperită sume totalziând 50.000 de dolari ca provenind din surse “corupte”.

Autoritățile americane au făcut rost de stenograme și e-mail-uri care arată discuțiile dintre broker și client. “Lord Libor” era deja acuzat pentru fraudă și presupusa manipulare a ratelor Libor, iar odată cu noile descoperiri, lista capetelor de acuzare a crescut.

Investigația contrazice declarațiile anterioare ale fondatorului ICAP,  Michael Spencer, care susținea că firma sa a avut doar un rol marginal în scandalul manipulării Libor.

Rata Libor, care ajută la determinarea prețului unor produse bancare în valoare de peste 350 de mii de miliarde de dolari, este stabilite prin calcularea valorii medii a subscrierilor zilnice depuse de diferite bănci. Prin manipularea unor subscrieri, brokerii au reușit să miște rata Libor pentru yen într-o anumită direcție, consideră procurorii care instrumentează cazul.