Internetul e plin de atacuri împotriva religiei. Facebook, bloguri, forumuri de discuții, mailuri.
Religia (numai cea creștină, nota bene!) este atacată pe toate palierele.
Primul și cel mai modest palier – calitatea manualelor de religie. Subiect în mare parte justificat, cu două precizări: 1. Discuția nu poate fi punctuală, ci trebuie extinsă la calitatea tuturor manualelor, de la toate disciplinele; 2. Ar fi bine să ne lămurim în ce măsură calitatea depinde de autorii manualelor – și cât de programele școlare.
Pe al doilea palier de indignare se află existența orelor de religie. Firește, toată lumea știe că acestea sunt opționale. Pe de altă parte, există presiuni în unele locuri și probleme create celor care nu doresc să-și „dea” copiii la orele respective. Normal ar fi să discutăm fiecare caz în parte – așa cum e normal să acuzăm public orice abuz al oricărei autorități de orice nivel în orice domeniu. Dar, firește, e mult mai simplu să strigi: „Să nu mai fie deloc!” Păi, hai să facem un sondaj. Majoritatea populației se declară creștin ortodoxă, Biserica a fost mereu pe primele locuri ale încrederii și, ceea ce e mai drăguț, chiar dacă nu toți românii merg duminica la Sfânta Liturghie (oricum, bisericile sunt pline), toți se botează, se cunună și se îngroapă „cu popă”. Cum o veni asta? Dumnezeu e bun numai la ritualuri? Poți aparține PARȚIAL Bisericii naționale?
Și încă un lucru: dacă existența unor anomalii ar justifica desființarea orelor de religie, ce-ar fi să desființăm și sistemul național de sănătate, că are mult mai multe anomalii.
Al treilea palier: banii Bisericii. Prea mulți, prea de la buget. O soluție ar fi privatizarea bisericilor, probabil. Să fie precum cabinetele medicale private. Dacă-și bagă și POS-uri, o să putem plăti și cu cardul.
O biserică națională este finanțată parțial de stat pentru că: 1. Face parte din istoria și structura fundamentală a statului; 2. Are drept „public țintă” în special pe cei mai sărmani; 3. Vezi mai sus.
Din păcate, în discuțiile – deseori fanteziste, pe bază de „se știe că” – pe marginea cheltuilelilor Bisericii, chiar și un excelent jurnalist specializat în probleme financiar-economice a căzut în capcană, vehiculând un număr de preoți (56.000) de patru ori mai mare decât cel real – ca să iasă mai mulți decât doctorii, că asta era intoxicarea de pe Internet – și cifre bugetare de asemenea umflate spectaculos. În realitate, la nivelul lui 2011, banii cheltuiți de la bugetul de stat pentru salarii de preoți și construcții de biserici (pentru toate cultele, nu doar pentru BOR) au fost de 29 de ori mai puțini decât cei cheltuiți pe educație, de pildă, iar în anii trecuți raportul a fost și de 1 la 54. Și n-o să fiu atât de răutăcios să întreb dacă felul în care credința i-a educat pe români e superior sau inferior felului în care îi formează școala…
Își permite România, în acest moment, cheltuirea câtorva zeci (poate sute) de milioane de euro pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului? Eu zic că nu, și adaug: indiferent care ar fi sursa banilor. Dacă vorbim despre donații private, de pildă, donatorii respectivi ar trebui încurajați – chiar de către BOR – să-și îndrepte generozitatea către spitale, aziluri de bătrâni, orfelinate, bolnavi de cancer, sero-pozitivi, bolnai în general, oameni fără adăpost sau săraci.
Dar ÎNAINTE de a pune în discuție alocările pentru Catedrală (de domeniul viitorului, în cea mai mare parte) ar trebui eliminate toate celelalte găuri negre bugetare, acumulate de-a lungul a 23 de ani și care, spre deosebire de Catedrală, n-au nicio dimensiune simbolică, spirituală și de reprezentativitate. Adică, reprezentative sunt ele, dar în alt sens…
Nivelul patru: preoțimea. Să faci ce zice popa, nu ce face popa. „Ăia cu lanțuri de aur la gât” (!?)
Există preoți fără vocație, păcătoși, șprițari, șpăgari, care nu doar că primesc, dar chiar pretind bani pentru o înmormântare? Din păcate, da – așa cum există doctori ca Naum Ciomu sau profesori precum Învățătoarea Sexy. Ei trebuie identificați, arătați cu degetul și trebuie făcute presiuni pentru eliminarea lor din sistem sau – după caz – să li se pretindă schimbarea atitudinii.
Nivelul cinci: religia însăși. „O frază de dânșii inventată, ca cu a ei putere să vă aplece-n jug”. Idee atribuită lui Eminescu, uitându-se că aparține unui PERSONAJ al acestuia, și anume un proletar. În realitate, Eminescu era drept-credincios și-mi place să cred că dinadins a strecurat în perorația proletarului o cacofonie…
Nu prea am ce comenta despre cei care contestă cu totul religia (deși, repet, se cunună cu popă). Câtă vreme susțin că totuși cred în Dumnezeu, bănuiesc că sunt victimele confuziei între religie și unele manifestări ale ei sau unii reprezentanți ai Bisericii. Îi sfătuiesc să se ducă la surse și, pe de altă parte, să se documenteze asupra rolului jucat de religie în istoria României – de la bune maniere și morală până la patriotism și perspectiva asupra lumii.
În fine, palierul ultim: Dumnezeu. „Vreau să te pipăi și să urlu: Este!” Sau nici măcar nu vor. Pentru că Dumnezeu nici nu există, nici nu e nevoie să existe. Ce pot să spun? Doar atât: baftă!