Istoria vegetarianismului modern începe în Anglia, în 1847, odată cu The Vegetarian Society, înființată cu scopul declarat de a promova alimentația bazată pe vegetale. Vegetarieni existaseră, evident, și înainte, ba chiar dintotdeauna, numai că se numeau altfel: pitagoreeni sau abstinenți de la carne. Prima atestare a lui vegetarian este din 1839, ceea ce risipește pretențiile fondatorilor Societății Vegetariene la paternitate asupra cuvântului, pe care pretindeau a-l fi creat din latinescul vegetus “vioi”, pentru a evidenția, spuneau ei, starea celor care le urmau dieta. Adevărul este că vegetarian fusese creat din engl. vegetable “vegetală” Ă sufixul –ian, prezent în agrarian, unitarian etc. Din engleză, cuvântul a trecut în franceză (și în italiană), iar din franceză în română.
Regimul vegetarian nu este, de cele mai multe ori, limitat la vegetale, ci admite combinația cu lactate (vorbim atunci de un regim lacto-vegetarian), ouă (caz în care este numit ovo-vegetarian), lapte și ouă (devenind ovo-lacto-vegetarian), pește (când este intitulat pesco-vegetarian) sau carne de pui (dieta fiind atunci pollo-vegetariană). În sfârșit, dieta care admite din când în când câte o bucată de carne, de preferință albă, a fost numită semivegetariană sau, pentru a-i evidenția caracterul flexibil, flexitariană (termenul a apărut în 1992, iar în 2003 a fost declarat de American Dialect Society “cuvântul cel mai folositor” al anului).
Pentru o dietă pur vegetală (așadar, fără carne, pește și produse de origine animală), limbile romanice occidentale și-au format termeni specializați, pe care îi opun lui vegetarian: fr. végétalien (din végétal), it. vegetaliano, sp. vegetaliano. Limba română nu are un cuvânt special, operând cu sintagma descriptivă vegetarianism strict/sever.
La aproape un secol de la nașterea oficială a lui vegetarian, engleza, de data aceasta cea de peste Atlantic, a eviscerat cuvântul și, păstrând din el doar scheletul primelor trei și ultimelor două litere, a creat adjectivul vegan (pronunțat vígăn). În 1944 a lua ființă Vegan Society, deschisă vegetarienilor intransigenți, care exclud nu numai din farfurie, ci din toată viața lor orice produs de origine animală (carne, lână, miere, mătase, gelatină etc.). În 1951, veganismul era definit oficial de Vegan Society drept “doctrina conform căreia oamenii ar trebui să trăiască fără a exploata animalele”. La mijlocul anului 2008, Societatea Vegetarienilor din România raporta existența a 72 de vegani în țara noastră.
Dacă veganismul este matrioșca ascunsă sub faldurile matrioșcăi mai mari numite vegetarianism, la crudivorism ajungem după ce ridicăm matrioșca veganismului. Crudivor, crudivorist și crudofag sunt traduceri parțiale și înșelătoare pentru engl. raw vegan, care exclude din alimentație orice produs de origine animală și, în plus, interzice pregătirea lui la peste 48 de grade Celsius, temperatură dincolo de care ar dispărea enzimele și ar fi alterate proteinele. (Raw veganism este versiunea restrânsă la vegetale a dietei numite raw foodism sau, mai scurt, rawism, care prescrie consumul de alimente în stare naturală, nealterate prin încălzire sau procesare – laptele nepasteurizat, carpaccio, sushi sau biftecul tartar sunt exemple de asemenea mâncăruri nevegetale crude.) Pentru a înlătura confuzia dintre crudivorismul omnivor și cel vegetarian, mai potrivit ar fi fost (și poate că într-o zi va apărea în limba noastră) un calc de tipul *crudivegan. Deocamdată, pentru mâncarea vegetariană nepreparată termic româna folosește sugestiva sintagmă hrană vie.
Dacă ridicăm matrioșca hranei vii, vom da peste dieta frugivoră (din fr. frugivore), compusă din legume și fructe consumate în stare crudă, și, pitită sub faldurile ei, așteaptă ultima matrioșcă: dieta fructivoră, a fructarienilor, care nu consumă decât fructe și “fructe de plante” (mere și portocale alături de fasole, castraveți și roșii, dar nu tuberculi de cartofi sau morcovi!).
Mare e grădina Domnului!
Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-română al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Fărâmiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.