Proprietatea industrială, înregistrarea mărcilor și protejarea lor sunt activități care presupun un efort constant din partea companiilor din România, în contextul în care înregistrarea unei mărci nu echivalează cu protejarea ei. De aceea, monitorizarea este singura soluție reală de protecție, așa cum explică Mihai Betelie, fondator și director general al companiei Rompatent Design.

1.    Cât de bine înțeleg companiile românești importanța proprietății industriale?

Domeniul dreptului proprietății industriale este unul cu un impact major asupra activității și dezvoltării companiilor din întreaga lume, fie că vorbim de mărci de comerț sau servicii, desene și modele industriale sau brevete de invenție.

Companiile care dețin și exploatează astfel de active necorporale sunt mai valoroase și au o creștere ridicată sau chiar accelerată în industria în care activează. Pentru a obține dreptul de proprietate industrială asupra creațiilor lor, companiile au nevoie de suportul unor juriști specializați în acest domeniu.

Dar mai ales atunci când se constată încălcări ale acestor drepturi de proprietate industrială.

Și, revenind la întrebare, am să vă dau un răspuns care nu va fi pe placul antreprenorilor și managerilor români.

Realitatea este că nu acordă cu adevărat importanță proprietății industriale, chiar dacă la un moment dat antreprenorii aleg să își protejeze mărcile, prin înregistrarea lor.

Și am să vă explic de ce spun acest lucru. Sunt extrem de multe companii care deleagă angajaților sarcina înregistrării mărcii, iar acești angajați nu au expertiză în domeniu, chiar dacă unii dintre ei au studii juridice.

Rezultatul este mulțumitor pentru antreprenor, care știe că și-a protejat marca, dar deseori marca este înregistrată greșit în raport cu exigențele prevederilor legale și nu are acoperire pentru bunurile sau serviciile oferite clienților.

Am să vă dau un exemplu: sunt extrem de multe companii care fac comerț și care au marca înregistrată pentru clasa NISA 35, dar au menționată în actul de proprietate de marcă doar titlul clasei, publicitate; managementul, organizarea și administrarea afacerilor, lucrări de birou.

Aceste mărci nu au protecție pentru acte de comerț, pentru că există o prevedere în legea mărcilor din 2020 care arată că mărcile rămân fără protecție pentru acele servicii/bunuri care nu sunt menționate expres și care nu au legătură în sens literal cu cele din titlul clasei.

Apoi, antreprenorii cred că dacă au marca înregistrată tot procesul de protecție este finalizat. Și atunci când li se explică că se pot înregistra mărci asemănătoare sau chiar identice cu ale lor, pentru că legea prevede această posibilitate, sunt extrem de nemulțumiți și dau vina pe OSIM că nu le protejează mărcile.

Rompatent a sesizat că există un vid de informații pe această temă și, tocmai de aceea, explicăm în mod constant companiilor că trebuie să își monitorizeze mărcile, dar și felul în care pot face acest lucru.

2.    În ce moment al businessului tebuie să se gândească un antreprenor la protejarea și valorificarea proprietății industriale?

Înregistrarea și protejarea activelor necorporale (mărci, brevete de invenție, desene și modele industriale) creează în mod categoric un context de creștere a unei companii. Aceste active susțin compania să se poziționeze stabil pe piața în care activează, o fac să devină mai atractivă pentru clienți, furnizori, dar și pentru investitori.

Prin urmare, recomand antreprenorilor să își protejeze denumirea produselor sau serviciilor pe care le lansează pe piață încă de la început.

Însă, trebuie să fie atenți și să se asigure că acea denumire aleasă de ei se poate înregistra ca marcă. Am întâlnit situații când denumirea bunurilor sau serviciilor nu a putut fi înregistrată ca marcă pentru că nu îndeplinea anumie exigențe prevăzute de lege și după ce antreprenorii investiseră sume considerabile în promovare, au fost nevoiți să o ia de la capăt și să aleagă altă denumire.

De asemenea, au fost cazuri în care antreprenorii au lansat bunuri sau servicii pe piață sub denumiri identice sau asemănătoare cu mărci deja înregistrate, iar titularii acelor mărci s-au opus înregistrării noii mărci, care în final a fost refuzată la înregistrare.

Toate aceste situații se pot evita dacă antreprenorii apelează la consultanți specializați în proprietate industrială, a căror competență profesională în acest domeniu specific îi poate feri de astfel de neplăceri.

3.    La cine trebuie să apeleze companiile atunci când decid să își protejeze mărcile?

În România, serviciile juridice în materia proprietății industriale sunt oferite de o categorie profesională mai puțin cunoscută, consilierii în proprietate industrială.

Acești specialiști pot reprezenta clienții în fața Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, în fața instanțelor de judecată din România sau în fața forurilor europene și internaționale care conferă drepturile de proprietate industrială (EUIPO, WIPO).

Serviciile juridice în materia proprietății industriale pot fi oferite și de către avocați specializați în această ramură a dreptului.

Echipa Rompatent Design este formată din consilieri în proprietate industrială care au o experiență considerabilă de peste 20 de ani în protecția mărcilor la nivel național și internațional, fie că vorbim strict de procesul de înregistrare sau de reprezentarea companiilor în litigii referitoare la marcă.

4.    Ce exigențe ar trebui să aibă o companie când cere sfaturile unui specialist în domeniul proprietății industriale?

În primul rând, trebuie să se asigure că acel consultant are cu adevărat expertiză în domeniul proprietății industriale. Ar fi indicat să-i analizeze portofoliul de clienți și să-i solicite să prezinte câteva cazuri în care a fost implicat și pe care le-a câștigat.

Sfătuiesc antreprenorii ca înainte să înceapă colaborarea cu un consultant să-i ceară să identifice ce probleme de proprietate industrială are compania sa și ce soluții i se oferă pentru a le remedia. Ar fi util și recomand companiilor să ceară consultanților un set de beneficii și garanții contractuale.

Dacă a bifat acești pași, antreprenorul poate începe liniștit colaborarea cu acel consultant, va fi pe mâini bune.

5.    Ce înseamnă activitatea de protecție a mărcii prin monitorizare? De ce nu este suficientă înregistrarea unei mărci la OSIM?

Cea mai mare rezistență din partea antreprenorilor și a managerilor o constatăm atunci când le explicăm că drepturile de proprietate industrială, mai ales cele conferite de marcă, dar nu numai, trebuie protejate în mod constant, după obținere.

Și le spunem că singura modalitate de protecție a mărcilor din portofoliul unei companii este MONITORIZAREA.

Concret, ce înseamnă monitorizarea? Ea presupune consultarea și analiza buletinelor de proprietate industrială OSIM și EUIPO, în care se publică cereri noi de marcă, și observarea acelor cereri care sunt identice sau asemănătoare cu mărcile din portofoliul unei companii pentru aceleași bunuri și servicii, și declanșarea procedurii de opoziție.

În aceste cazuri, trebuie să acționeze folosind calea de atac a opoziției și să oprească marca nouă la înregistrare. Altfel, marca nouă se înregistrează și coexistă pe piață cu cea anterioară.

Înregistrarea unei mărci la OSIM oferă doar dreptul de proprietate, dar nu sunt excluse situațiile în care OSIM poate înregistra mărci asemănătoare, chiar și identice, pentru că acestea sunt prevederile legale în România și statele membre UE.

6.    La ce riscuri se expun cei care nu își protejează mărcile?

Aici discuțiile sunt destul de ample, însă principala vulnerabilitate pe care o au cei care nu își protejează mărcile constă în lipsa exclusivității în folosirea acelei denumiri. Prin înregistrarea mărcii se obține un drept de proprietate industrială, care îi permite titularului de marcă să interzică oricărui concurent să folosească o denumire asemănătoare sau identică pentru aceleași produse sau servicii.

Apoi, prin înregistrarea mărcii se înlătură riscul furtului de identitate.

Am întâlnit în activitatea noastră practică situații când un concurent al companiei care utiliza o denumire neînregistrată ca marcă, a intuit perspectiva de creștere a acelui brand și a înregistrat-o ca marcă, profitând de lipsa de diligență a companiei care a creat denumirea, dar nu a protejat-o și a început astfel utilizarea ei, creând confuzie în piață.

7.    Ce sfaturi aveți pentru o companie la început de drum sau pentru o companie care a fost deficitară până acum în ceea ce privește proprietatea industrială și protecția mărcilor?

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un antreprenor pentru a-și proteja businessul din perspectiva brandurilor este acela de a se informa pe acest subiect și a ști când și de ce trebuie făcută protecția.

După ce a înțeles acest lucru, îl sfătuiesc să-și protejeze orice creație intelectuală generată în interiorul companiei, fie că vorbim de mărci, brevete de invenție, desene sau modele industriale. Trebuie să se înțeleagă că este riscant să lansezi produse sau servicii noi până nu se obține titlul de proprietate industrială. Pentru a fi siguri că nu greșesc și pentru a obține o protecție adecvată în timp ce le recomand să colaboreze în mod constant cu un consultant specializat în acest domeniu.

8.    Ce diferențiază compania Rompatent Design de ceilalți competitori din România?

Încă de la lansarea pe piața serviciilor de proprietate industrială, acum 10 ani, Rompatent Design și-a propus misiunea de a informa și a educa antreprenorii din România, manageri de top ai companiilor cu privire la importanța acestui domeniu al proprietății industriale pentru companiile lor și pentru economia României în ansamblu.

Acesta este un aspect fundamental care ne diferențiază de concurenții noștri. Rompatent Design are constant campanii de informare publică prin care oferă informații, sfaturi antreprenorilor privind utilitatea înregistrării mărcilor, dar și cum își pot proteja eficient mărcile deja înregistrate.

În următorii 10 ani ne-am propus să integrăm serviciile noastre de consultanță juridică, un set de servicii media, gratuite, specializate în proprietate industrială care să ofere informații complete și complexe în materia protecției inovației.

Suntem diferiți pe piața serviciilor de proprietate industrială printr-un sistem unic de garanții pe care le oferă Rompatent Design pentru toate serviciile sale, în principal pentru serviciul de înregistrare marcă la OSIM și EUIPO, dar și pentru serviciul de monitorizare de marcă.

Practic, pentru fiecare serviciu achiziționat de la Rompatent Design, clienții noștri primesc o garanție de bună execuție.

Ne diferențiem de concurenții noștri printr-un mix de servicii, cel mai nou fiind Brand Alert.

Brand Alert este un instrument nou de marketing pe piața din România dezvoltat de agenția Rompatent Design. Acest serviciu este gândit să vină în ajutorul companiilor care înregistrează mărci constant.

Brand Alert identifică și livrează clienților Rompatent Design informații despre mărcile naționale pe care le depun concurenții din segmentul lor de piață, sub forma unui raport sau o unitate de timp.

Serviciul Brand Alert acoperă o nevoie reală a companiilor inovative din România, care sunt interesate să afle din timp ce produse sau servicii urmează să se lanseze pe piață în industria lor, sau ce concurenți noi apar în diferite industrii.

Acest serviciu este oferit de Rompatent Design sub forma unui abonament lunar și am constatat că este util și vine în ajutorul departamentelor de marketing.

9.    Care este poziția actuală a Rompatent Design pe piața serviciilor de proprietate industrială și care sunt obiectivele Rompatent pentru perioada următoare?

Am analizat împreună cu consultanții noștri care este tendința pieței și am constatat că ea este în creștere accelerată. Tot mai multe companii devin interesate de protecția creațiilor lor, mai ales în ce privește mărcile.

În anul 2022, Rompatent Design a fost agenția de proprietate industrială cu cea mai mare creștere din industria noastră și în prezent ne regăsim între primele 15 agenții din România, dacă ne raportăm la cifra de afaceri.

Am elaborat și suntem în plină implementare a unui proiect de dezvoltare care va fi susținut financiar de fonduri de investiții, așa încât în perioada următoare să ajungem în primele cinci agenții de proprietate industrială din România.

Advertorialele de pe ZF.ro sunt marcate cu P, Opinia Specialistului, Advertorial, sau Articol cu Conținut Publicitar.