În 1980, la Havana se petrecea un fapt cu adevărat neobișnuit și care a ținut nu puțină vreme prima pagină a ziarelor din întreaga Americă Latină, trecând chiar și dincolo de granițele acestui continent: un tânăr diplomat, ambsadorul Republicii Peru în Cuba, lua decizia temerară – pe care unii n-au ezitat s-o catalogheze chiar drept sinucigașă (măcar în ceea ce privește cariera sa, dacă nu cumva și într-un sens ceva mai concret!) – de a deschide porțile ambasadei peruane pentru cubanezii care doreau să plece din micul imperiu comunist al lui Fidel Castro și să trăiască în lumea liberă.
Iar diplomatul aflat, pe atunci, la postul de la Havana a reușit, spre surprinderea multora, nu doar să gestioneze exemplar situația în fața căreia a fost pus, ci și să depășească acest moment fără a jindui la iluzoria glorie a vreunei celebrități pe care, în fond, nici nu și-o dorise, iar ulterior să-și continue cariera în alte țări.Pare o poveste desprinsă din romanele vreunui scriitor latino-american al ultimelor decenii? Dacă este așa, de vină e doar amănuntul că protagonistul întâmplării menționate este un peruan care a întrevăzut în deschiderea spre democrație a țării sale, la începutul anilor ’80, momentul favorabil pentru impulsionarea idealurilor de libertate ale celor care trăiau încă sub regimuri totalitare.
Se numește Ernesto Pinto Bazurco Rittler, actualmente este ambasadorul Republicii Peru în România și vorbește extrem de rar despre toate aceste evenimente care i-au marcat existența. Sau, atunci când o face, alege calea discursului literar, nu a celui politic. Așa se întâmplă și în recentul său roman, intitulat “Encuentro en el Paraiso”, scris în limba spaniolă, dar care va vedea lumina tiparului pentru prima dată în limba română (în curând, la Editura Humanitas).
Iar discursul autorului, literar fiind, reprezintă, deopotrivă, punctul unde apele se despart. Astfel, experiența directă este tratată cumva pieziș sau tangențial, așa cum Ernesto Pinto însuși mărturisește. Căci el nu alege să utilizeze relatarea la persoana întâi, ci pe aceea la persoana a treia și să pună în centrul textului său destinele unor protagoniști, veritabile ființe de hârtie ale unei ficțiuni romanești reușite, care se dovedesc a fi, într-un mod mai mult sau mai puțin vizibil, legați de evenimentele cu profunde consecințe petrecute în capitala Cubei în primăvara anului 1980.
Beneficiind de un Prolog scris de Alonso Cueto, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de litere din Peru și raportându-se, nu o dată, chiar la personajele reprezentative ale prozei acestuia, precum și la ilustrul exemplu al operei lui Mario Vargas Llosa, cel mai recent laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, cartea lui Ernesto Pinto Bazurco Rittler demonstrează, astfel, de la bun început că autorul este pe deplin conștient de dificultățile pe care le presupune un roman provenind dintr-un asemenea spațiu cultural și plasat în lumea latino-americană, dar și că, în egală măsură, reușește să facă față cu succes acestei provocări. Căci “Întâlnire în Paradis” este un text care te prinde, ca cititor, încă din primele pagini.
Subiectul, în sine, pe alocuri cu note de narațiune polițistă, dovedind, deci, capacitatea autorului – de formație jurist – de a menține suspansul și de a crea ingenioase puncte de tensiune, este axat pe întâmplările prin care trec două personaje care, la un moment dat, se vor și întâlni: Carlos Herrera, peruan de origine columbiană, aflat în căutarea unei vieți mai bune și care ajunge, finalmente, in “Țara cea Mare”, un tărâm al făgăduinței pe care nu i-l promisese nimeni, dar la care visa încă din adolescență ca la un veritabil paradis. Numai că Statele Unite ale Americii, locul unde ajunge la capătul a numeroase privațiuni, nu e nicidecum universul luminos și strălucitor al reclamelor colorate, ci o lume dură, unde egalitatea de șanse a cetățenilor e doar o lozincă ce sună bine, însă unde realitatea se dovedește, nu o dată, a fi desprinsă, parcă, dintr-un coșmar. Căci aici Carlos va ajunge să fie implicat în întâmplări ale căror consecințe scapă capacității sale de înțelegere și, mai ales, de gestionare.
Arestat și ajuns în fața unui tribunal american, tânărul va avea șansa de a o întâlni, în calitate de avocat numit din oficiu, pe Mirella, cea care îl va înțelege cum nu se poate mai bine și care va reprezenta șansa lui de salvare. Pe jumătate de origine română, frumoasa și inteligenta Mirella, Mia, cum îi va spune Carlos, s-a aflat, în 1980, printre persoanele refugiate la ambasada peruană din Havana, visând, ca și mulți alții, la paradisul de dincolo de granițele lumii comuniste.
Aducând mereu în discuție relația ființei umane cu puterea
politică sau economică și știind cum să evite excesul de
senzațional sau de sentimentalism facil, raportându-și textul la
marile nume ale poeziei latino-americane ale secolului XX dar
demonstrând și o excelentă cunoaștere a climatului cultural și
politic românesc al ultimilor ani, Ernesto Pinto Bazurco Rittler
își duce cititorul, uneori ca într-un vârtej amețitor, în atmosfera
specifică a unor țări diferite, de pe trei continente, pentru a
demonstra că paradisul nu este neapărat nord-american, sud-american
sau european, ci e pur și simplu acel loc unde găsești, dacă știi
cum să cauți și ai perseverența necesară, nu doar iubirea, ci mai
cu seamă libertatea.
RODICA GRIGORE esteconferențiar universitar, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, disciplina Literatura universală și comparată; licențiată (1999) și doctor în filologie din anul 2004. Volume publicate: Despre cărți și alți demoni (2002), Retorica măștilor în proza interbelică românească. Mateiu Caragiale, Urmuz, Max Blecher, G.M. Zamfirescu, G. Călinescu (2005), Lecturi în labirint (2007), Literatura universală și comparată. Puncte de reper în evoluția romanului universal (2008), Evoluția formlor romanești. Între modernism și postmodernism (2008). Traduceri: Octavio Paz, Copiii mlaștinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă (2003), Manuel Cortés Castañeda, Oglinda celuilalt. Antologie poetică (2006), Andrei Codrescu, Un bar din Brooklyn. Nuvele și povestiri (2006, Premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor). Coordonează și realizează (în colaborare) antologia de texte a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, apărută, în ultimii ani, sub următoarele titluri: Semne (2005), Împreună (2006), Next (2007), Energii (2008), InOvații (2009), Întrebări (2010). A publicat numeroase articole și traduceri în presa literară românească, colaborând la revistele: “Cultura”, “Contemporanul”, “Adevărul literar și artistic”, “Euphorion”, “Saeculum”, “Scrisul Românesc”, “Viața Românească” etc. O scurtă antologie de poezie românească i-a fost publicată în Mexic (2005, 2009), Spania (2006) si Venezuela (2007). Colaborează frecvent la publicatii literare din Statele Unite ale Americii, Spania, Mexic, Peru si Venezuela.