Procurorii criminaliști italieni au confiscat o sumă record de 6.000 de miliarde de dolari sub forma unor titluri de trezorerie americane false, o sumă echivalentă cu aproximativ jumătate din datoria publică a SUA, scrie Bloomberg.

Obligațiunile cu o valoare nominală de 1 mld. de dolari fiecare erau ascunse în compartimentele improvizate ale unor cutii de valori în Zurich și erau datate 1934. Autoritățile italiene au arestat opt persoane implicate în frauda financiară care include și două cecuri emise fără acoperire prin intermediul băncii engleze HSBC Holdings pentru 205.000 lire sterline (247.000 euro). Totodată, în cadrul anchetei au fost confiscate la Roma titluri de trezorerie false în valoare de două miliarde de dolari cu care persoanele implicate intenționau să achiziționeze plutoniu din Nigeria, conform unor conversații telefonice interceptate de poliție.

Falsificarea titlurilor de trezorerie este o înșelătorie “comună, mai ales în Italia”, dar reprezintă o premieră valorile “astronomice” ale obligațiunilor confiscate, apreciază procurorii italieni care au anchetat acest caz. Poliția italiană a confiscat instrumente financiare americane false și în trecut, cel mai recent în 2009 când a descoperit titluri americane de trezorerie false cu o valoare nominală de 116 mld. de dolari în august 2009 și, respectiv, 134 mld. dolari în luna iulie din același an.